Scoala Solomonara - Phal(erae) Mad(et)


Valentin S. Vârtan
"Phal(erae) Mad(et)"


1. Din Codicele Frăţiei Solomonare

Istoricul Frăţiei începe în anul 965 î. Ch., cu prilejul înmânării Regelui Solomon a schiţelor pentru Templul lui Dumnezeu din partea lui Melchisedec al Salemului, Rege şi Preot al Domnului. Schiţele au fost înmânate Regelui, de către Arhitectul din Sibi, care le-a avut în păstrare de pe vremea când Avraam i-a dat zeciuială Bătrânului Alb, care este aceeaşi persoană cu Melchisedec, care prin Tradiţie, este şi fondatorul Ordinului Ezoteric Enohian sau al Bătrânului Alb din Munte.

Regele Solomon a cerut arhitectului să rămână în Ierusalim până la încheierea lucrărilor la Templu, şi i-a dat ca şi ajutoare cu supravegherea lucrărilor încă 6 oameni din slujba lui Zabud şi Ahilud, care erau geometri, scribi şi astronomi din Ta Ur şi Magan. Ei trebuiau să-l supravegheze pe Hiram şi pe Ghibliţi, pentru a nu strecura greşeli la lucrarea Templului. Cei 6 supraveghetori numiţi de arhitect, care au făcut Legământ în faţa Regelui şi de atunci s-au numit Copiii lui Solomon, constituindu-se cu acel prilej, într-o Frăţie de constructori sau de meşteri Geometri. În 940 î. Ch. lucrarea Templului de pe muntele Moriah fusese finalizată. Cu prilejul sosirii solilor reginei din Sheba, Fratele Arhitect i-a cerut Regelui Solomon permisiunea de a părăsi Ierusalimul împreună cu cei şase Fraţi, întorcându-se din nou în slujba Bătrânului Alb. Plecând din Ierusalim, au fost urmăriţi de către Ghibliţii pe care Fratele Sarathim îi îndepărtase din slujbă, deoarece au vrut să toarne pe fundul Băii de Aramă, o Oglindă de Smarald. Ei însă au pierdut urma Fraţilor în apropierea Tadmorului.

Aceşti Ghibliţi rămaşi fără slujbe, trăiau totuşi în Ierusalim cu încuvinţarea Regelui, îndeplinind munci în slujba celor înstăriţi şi se deosebeau de ceilalţi locuitori prin faptul că purtau mantii negre, cărora iudeii le ziceau galabe. Frăţia a existat sub această formulă până în anul 324 î. Ch., când Marele Arhitect împreună cu trei Fraţi, au cerut Bătrânului Alb, permisiunea de a intra în viaţa politică la Curtea lui Alexandru Macedoneanul, constituindu-se într-o Frăţie separată, numită de atunci, cea a Şarpelui Hermetic.

* * *

Sub domnia lui Nabucodonosor II, la 22 august 560 î. Ch., ora 2:00 ( noaptea ) se naşte Zaratush, într-o familie nobilă din Babilon. Având nativitatea în Leu, Ascendentul în Rac, protecţie în Casa XI-a sub semnul Lunii şi a lui Pluton, cu Jupiter pe Ascendent, semnele relevau un Mare Preot sau poate chiar un rege. Babilonul era sub domnia lui Neriglissar şi micul Zaratush a fost luat în grija preoţilor lui Marduk pentru a nu ajunge la Harran la preotesele zeiţei Sin. Horoscopul îl indica aşadar, drept preot şi rege al unui Nou Babilon, ce trebuia să reînvie strălucirea de odinioară a cetăţii. Marele Preot îl solicitase pe Fratele Arhitect să supravegheze construcţia unor întărituri ale cetăţii şi acesta îşi avea locuinţa în apropierea casei unde învăţa micul Zaratush. Până la 29 de ani, băiatul urmase învăţăturile Marelui Preot, însă acesta plecă cu aceeaşi caravană care-l ducea pe Fratele Arhitect spre lăcaşurile Bătrânului Alb. Acolo a învăţat un an, după care plecă mai departe în India, China şi în Ta-Kemeth ( Egipt ). După patru ani, se întorcea din nou acasă ducând cu el planurile unei noi organizări a Lumii, precum şi jurnalul său, ce conţinea învăţăturile Fraţilor pe care-i numea "Bozorgh-e-Koss", adică "mărturia interzisă", deoarece jurase să nu o facă publică niciodată, fiind de fapt, scrisă în limba veche dinainte de Potop, pe care până şi majoritatea preoţilor nu o mai înţelegeau. Trebuia mai întâi să ajungă la o înţelegere cu Regele Cirus, propunându-i să accepte un experiment politic în Babilon, fără regalitate, unde Puterea să fie predată unei Adunări formată din reprezentanţii de vază, care să aleagă pentru un interval de timp limitat, un Senior. Hotărârile Cetăţii trebuiau puse în practică sub supravegherea unor Gărzi înarmate populare alese de asemenea, la intervale de timp regulate din rândul comunităţilor. Deoarece Zaratush avea un grad de rudenie cu Regele, era convins că acesta îi va accepta Planul. Din păcate însă, proiectele tânărului Zaratush fură date peste cap de moartea lui Cirus şi venirea la tron a lui Cambise al II-lea, care se dovedi încă din tinereţe un uşuratec şi un despot scelerat. Resemnat, Zaratush a început să-i înveţe pe oameni despre principiile Binelui şi Răului, despre omniprezenţa elementelor duale, despre Cele 7 Legi ale Universului.

* * *

Când pe Cer a apărut Steaua Domnului, Bătrânul Alb a cerut să se aducă trei cămilele albe şi pe Fraţii : Galgalat, Malgalat şi Sarathim, pentru a cerceta lucrurile chiar la Curtea lui Irod de la Ierusalim. Spre surprinderea lor, Naşterea Fiului lui Dumnezeu nu era nici aşteptată şi nici un prilej de bucurie printre conducătorii Cetăţii. Fratele Galgalat luă cuvântul în faţa lui Irod : "Unde este Regele Iudeilor cel nou-născut ? Căci am văzut Steaua Lui la Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui ...". Întrebarea Fratelui produse tulburare la Curte, aşa că Irod îl chemă pe Marele Preot, care-i lămuri citându-le din Scripturi : "În Betleemul Iudeii ..."

Irod credea că Pruncul va fi rege în locul său, însă Galgalat, Malgalat şi Sarathim au înţeles ce aveau de făcut şi au promis că-l vor vizita la întoarcere. L-au aflat pe Prunc într-o iesle şi I-au adus Darul : aur, smirnă şi tămâie, şi după ce Fraţii au îngenunchiat, I-au adus Închinarea Ordinului, recunoscându-i Împărăţia şi Domnia peste Oameni. La întoarcere cei trei Fraţi au făcut un ocol, în drumul lor către Sibi, pentru că Irod a pus pe urmele lor o ceată de ghibliţi să-i prindă. Aceştia însă nu au putut ţine pasul cu cele trei cămile albe ...

Au fugit printre munţi şi au trecut prin Nemroud Dagh, unde Arhitectul urmaşilor lui Alexandru, i-a întrebat : "Ce aţi văzut acolo unde v-a trimis Bătrânul ?". După ce povestiră totul, acesta i-a întrebat din nou : "Dar El, ce v-a dăruit vouă ?" Ei răspunseră : "O bucăţică de scutec binecuvântat, pe care însă l-am ascuns în pământ la intrarea în defileu." Fratele Arhitect le spuseră : "Să mergeţi înapoi şi s-o aduceţi". Cei trei s-au întors în deşert şi pe când săpau locul cu pricina, o flacără se văzu ieşind din acel loc. Prin urmare, ei nu s-au mai întors la Arhitectul trecut de partea Fiilor Şarpelui, căci Bătrânul Alb li s-a arătat între timp, şi i-au îndrumat către nord-vest, spre Ripheii Hiperborieni, dincolo de Pontul Euxin, în regatul preotului-rege Deceneu. ( Fratele Ioan - MMMM )

* * *

În cetatea de piatră din Ripheii Occidens, Magii s-au stins în Domnul, botezaţi. Oasele lor, au rămas acolo, până în anul 305, când au fost cerute discipolilor de către Împărăteasa Elena pentru a fi duse la Constantinopol.

* * *

Pe 17 noiembrie 375 d. Ch., Împăratul Valentinian I se stingea din viaţă la Brigetio, în Panonia după ce alungase cu ajutorul saxonilor triburile vizigote aşezate pe malurile Dunării. Prin fiul său Gratian, acesta-i cerea fratelui său Valens, să aducă pe finicii creştini ( secuii ) din armata lui Ermanaric, împăratul hunilor, şi să-i aşeze puţin mai la nord de saxonii creştini arieni. Prin această strategie, Valentinian spera să formeze o putere militară stabilă în perimetrul curburii interioare a Carpaţilor, o dioceză aliată romanilor cu rol de avanpost împotriva deselor atacuri ostrogote şi vizigote. Valens acceptă şi sprijină acele populaţii să se aşeze în Transilvania pustiită de atacurile ostrogote şi vizigote, care după ce se repliau în spatele munţilor atacau Imperiul, dinspre Dunăre. În anul următor însă, împăratul nu mai are timp să-şi extindă colonizările strategice, deoarece sub presiunea hunilor, vizigoţii îşi doresc vasalitatea romanilor. Vizigoţii primesc permisiunea să se stabilească la hotarele din sudul Dunării, însă aceştia s-au dovedit o forţă militară de trădători, care au instigat şi pe coloni la revolta împotriva binefăcătorului lor. Împăratul Valens moare pe câmpul de luptă la Edirne, în 9 august 378 d. Ch. După 6 luni, pe tronul Imperiului de Răsărit urcă Flavius Theodosius ( 19 ianuarie 379 ), care continuă barbarizarea armatei, însă nu mai acorda sprijin saxonilor creştini şi secuilor stabiliţi în curbura interioară a Carpaţilor. ( Fratele Bejan - 1980 )

* * *

Fratele Ioan a stăruit pe lângă episcopul Eustorgiu să strămute moaştele Celor Trei Magi la Milan, deoarece acestea puteau oricând să fie profanate de "gălbarii" strecuraţi în oştirea otomană, care făcea pregătiri intense în vederea asedierii Constantinopolului.

* * *

Unul dintre semnele tradiţionale de recunoaştere ale Fraţilor Solomonari a fost Crucea în jurul căreia se ridică un Trandafir alb cu cinci petale ( lat. rosa multiflora ).

În timpul revoltei cehilor împotriva nobilimii şi a clerului catolic, condusă de Jan Hus ( 1369-1415 ), Fratele Observator a luat parte la evenimente, fiindu-i apropiat. El l-a sfătuit pe Hus să utilizeze ca şi semn de recunoaştere pentru organizatori, pe timpul pregătirilor care au precedat războiul, Crucea şi Trandafirul. Ulterior, aceste două simboluri au mai fost folosite şi în alte împrejurări, simbolizând : schimbarea, conspiraţia, regenerarea, Noua Lume în Cupa lui Pluton. Prin extensie, opozanţii şi reformatorii, din toată Europa de Vest se vor declara "rozicrucieni", care apoi a devenit un semn distinctiv şi în Marea Lojă constituită în Anglia, la 24 iunie 1717. Cu acest prilej, Francmasoneria preluând rozicrucianismul din Germania, inclusiv simbolurile sale, devine o instituţie filantropică, loială suveranului domnitor, proclamând alte valori : religie universală, iubire frăţească între oameni, etc ... După înfrângerea definitivă a iacobinilor, simbolistica crucii şi a trandafirului intră ca un semn ezoteric în Francmasoneria de Rit Scoţian şi mai apoi revine în restul Europei, odată cu pregătirile revoluţiilor burghezo-democratice din aproape toate ţările, în perioada anilor 1848-1849.

În cele din urmă, este preluat şi de societăţile de teozofie cu anumite modificări. Trandafirul la aceştia, apare atârnat în diverse moduri de Cruce, ajungându-se spre exemplu, la 7 trandafiri roşii şi unul alb care îmbracă ca şi un guler, o cruce ortodoxă, cum este cazul Asociaţiei Rozicruciene fondată de către Max Heindel. ( Fratele Bejan - 1980 )

* * *

Frăţia noastră a urmărit de-a lungul timpului, intervenţiile "Fiilor Şarpelui" în viaţa politică şi economică a lumii. Prin aceste intervenţii egoiste în spaţiile vectoriale ale unei evoluţii naturale, imprimat de Ordinul Ezoteric al Bătrânului Alb, ei au devenit agenţii periodici ai haosului.

Papa Sixtus al III-lea ( 432 - 440 d. Ch. ) răsplăteşte Frăţia cu 400 de monezi pentru serviciile de curierat, către Chiril patriarhul Alexandriei şi Ioan din Antiohia. Papa ne-a răsplătit pentru serviciile noastre în urma neînţelegerilor apărute cu ocazia conciliului de la Efes ( 22 iunie 431 ) şi pentru o reparaţie la o biserică din nordul Italiei. În octombrie 451, Fratele Ioan este solicitat de Papa Leon I, de a fi prezent la Conciliul de la Calcedon pentru a lua act de supunere privind Canonul 18. Ulterior, Frăţia îl sprijină pe Papă cu prilejul negocierilor avute cu hunul Atila la Peschiera, pe râul Mincio. Barbarului i-au fost făcute proiecţii cu diapozitive care-i reprezentau pe Sf. Apostoli Petru şi Pavel plutind în aer, în spatele lui Leon. Attila a fost atât de îngrozit la vederea proiecţiilor, încât s-a retras cu toată armata, spunându-i Papei : "Oamenii mei pot învinge cei mai buni războinici, însă nu-i pot lăsa pradă lupilor sau leilor." Pentru acest serviciu, Frăţia nu a primit de la Leon nici un ban. Apoi, în anul 455 d. Ch., odată cu debarcarea vandalilor la Porta, cu toate că Leon a cerut din nou sprijin Frăţiei, Fratele Ioan l-a refuzat politicos. Vandalii lui Genseric au devastat Roma timp de 14 zile, apoi s-au retras. Sanctitatea Sa a murit pe 10 noiembrie 461. ( Fratele Ioan - MCDV )

Fratele Solomonar poartă mantie din piele de capră, cusută circular de 1,618 mm, întărită cu şnur de bumbac, de care se coase o meşă din acelaşi material, lată cam de o palmă. Pe cap are o pălărie din piele de capră, cu boruri de 168 mm, întărită ca şi mantia cu şnur de care se coase şi o bordură, dându-i aspect de pălărie din piele. Vestimentaţia serveşte atât pentru a-l apăra de ploaie şi vânt, dar şi ca membrane pentru un timpan şi tobă. Mantaua întinsă pe gura unui ciubăr de lemn sau a unui vas mare şi circular din cupru, serveşte la adaptarea ei pentru a deveni un timpan ce se loveşte cu nuiaua de alun, să sune rar, cam trei bătăi pe minut. Instrumentul scoate în acest mod, sunetele care aduc trăsnete. Pălăria va fi întinsă pe o sită, apoi, prin lovituri sacadate va scoate sunetele specifice grindinei. Pe toată durata ritualului, solomonarul va citi Psalmii lui David, după rânduiala învăţată de la Fratele Ioan dus la Roma, de către Meşterul Apollodor Damaschinul. Trebuie amintit faptul că mantaua şi pălăria sunt din piele de capră. Pe deoparte datorită texturii şi rezonanţei, în plus, ea simbolizează pielea Celui Necurat, jupuită şi fulgerată de către Arhanghelul Mihail, care apoi i-a fost dăruită solomonarului, spre a-l lăsa pe diavol gol şi plin de ruşine. Chiar dacă are putere asupra grindinei şi a furtunilor, solomonarul nu o va folosi decât atunci când oamenii iau obiceiuri asemeni diavolului, ignorând Voinţa Tatălui Ceresc. După şapte ani de peregrinări prin lume, solomonarul trebuie să se stabilească într-o obşte sătească, pe care trebuie s-o apere de alţi solomonari mai tineri pe care el însuşi i-a instruit ...( sursa traditională )

Dincolo de speculaţii, legende ori tradiţii despre solomonari, trebuie spus că Fraţia a existat de pe urma construcţiilor. Primele tradiţii legendaro-ezoterice fac trimitere la Cei trei Magi de la Răsărit pomeniţi şi în Evanghelii. Oricum, partea laică şi în acelaşi timp pragmatică, este legată de meşterii constructori care au ridicat cetăţile în formă de cochilie-de-melc din Dacia. Mai apoi, meşterii din Dacia Romana ajung sub directa îndrumare a lui Apollodor din Damasc ; unii pentru construcţiile noii Provincii, iar alţii însoţindu-l pe Apollodor la Roma, se răspândesc apoi, în tot Imperiul. După Retragerea Aureliană, meşterii rămaşi în interiorul curburii Carpaţilor instituie o Tradiţie potrivit căreia calfele înainte de a deveni meşteri, trebuiau ca timp de şapte ani să pornească în lumea largă pentru a contracta lucrări cu durată de peste un an. Peregrinajul comporta riscuri şi primejdii, dintre care unul foarte important era apa de băut. Călătorii erau atenţi ca provizia de apă luată în burduf să fie dintr-o apă în care trăiesc salamandre. Era un indiciu sigur, că acea apă era potabilă. Fiecare solomonar după ce a fost iniţiat, devenea implicit, un peregrin în numele Frăţiei, pentru căutarea unor lucrări de anvergură.

Menţiuni despre acest peregrinaj apar şi în Franţa Medievală, cum ar fi în cele ale arhitectului Villard de Honecourt. El a fost primul arhitect care a menţionat că membrii Frăţiei, îşi identificau lucrarea prin Pendulul lui Solomon. Ulterior, acest obicei se instituie în toată Europa, iar mărcile cu semne, mărcile cu litere, semnele în general definesc pe piatră sau lemn din Vest de la Atlantic până în Est, la gurile Dunării, breslaşii care au ridicat construcţiile din acea perioadă. De fapt, cam pe vremea Primei Cruciade ( 1095 ), Abaţia de la Cluny după ce fondează "Datoria Eliberării" sau "Copiii lui Maitre Jacques" în scopul construirii fortăreţei Krac des Chevaliers , de lângă Ierusalim, va cere noilor meşteri să-şi simbolizeze lucrarea pentru a se deosebi de cea a "Copiilor lui Solomon", care deja ridicaseră multe structuri ale fortăreţei şi care încă nu fuseseră plătite. Frăţia Solomonară ( nucleul Companionilor Eliberării ) prin calfele şi meşterii săi, s-au consacrat în acea perioadă stilurilor Roman şi apoi Gotic cu prilejul construirii mănăstirilor şi catedralelor construite în Franţa sec. IX - XII, alături de Companionii Datoriei. În acele vremuri, "lucrul era mult şi meşterii puţini", iar Franţa după ce i-au alungat pe mauri din Spania, devenise ţara cea mai prosperă din Europa, care-şi dorea să ridice cele mai frumoase catedrale, multe dintre ele stând semeţe pe fundaţii şi în zilele noastre ! ( Fratele Bejan - 1980 )

seră multe structuri ale fortăreţei şi care încă nu fuseseră plătite. Frăţia Solomonară ( nucleul Companionilor Eliberării ) prin calfele şi meşterii săi, s-au consacrat în acea perioadă stilurilor Roman şi apoi Gotic cu prilejul construirii mănăstirilor şi catedralelor construite în Franţa sec. IX - XII, alături de Companionii Datoriei. În acele vremuri, "lucrul era mult şi meşterii puţini", iar Franţa după ce i-au alungat pe mauri din Spania, devenise ţara cea mai prosperă din Europa, care-şi dorea să ridice cele mai frumoase catedrale, multe dintre ele stând semeţe pe fundaţii şi în zilele noastre ! ( Fratele Bejan - 1980 )