Scoala Solomonara - Phal(erae) Mad(et)


Valentin S. Vârtan
"Phal(erae) Mad(et)"


Introducere

Titlul semnifică agenda de lucru sau jurnalul cu care Fratele Observator îl înzestra pe discipolul ajuns solomonar, aflat pe punctul de a pleca în peregrinaj şi care în traducere liberă, din limba latină ar avea şi sensul de "pregătit pentru drum". După anul 1000, i se spunea şi "Pal-madt", cuvântul fiind unul tardiv, folosit uneori în latina vulgară.

În zona Munţilor Apuseni, mitul Solomonarului este asociat călăreţului pe un dragon ( sau balaur ) pe vreme de furtună. În alte relatări, Solomonarul devine un personaj uman, un călător pribeag cu pălărie şi toiag de alun, având sub braţ sau uneori sub o manta, o carte. O carte misterioasă din care acesta citeşte, atunci când poposeşte pe prispa unei gospodării ţărăneşti - despre vremurile ce vor veni ori despre probleme de interes local, având legături cu întreaga comunitate. Imaginea se regăseşte şi în Bucovina, poate puţin mai transfigurată, fiind adesea asociată cu un pustnic. În China, solomonarii erau oameni, care călăresc "Dragonul" sau integrau personajul, într-o entitate sacră, pozitivă, numită Dragonul Albastru. Motivul călăreţului pe balaur apare şi în Europa, în Franţa, Anglia, Scoţia, Irlanda ... Sub diverse denumiri, apare în aproape toate miturile popoarelor slave.

De asemenea, personajul nostru după ce descalecă de pe dragon, apare ca un om simplu, blajin, care ajutat de nuieluşa de alun, îi ajută pe săteni să caute izvorul subteran pentru o fântână sau să găasească amplasamentul favorabil pentru o casă sau o biserică. În sec. XIX-XX, ocupaţia acestora devine tot mai laică şi mai lipsită de mister, consacrându-se aproape în exclusivitate de meseria de "fântânari" sau eventual, "cititori ocazionali din Psaltire", cu prilejul unor ritualuri pseudo-creştine legate de fenomenele meteorologice. Mai apoi, după unirea Transilvaniei cu Ţara, solomonarii devin sedentari, deoarece nu mai puteau emigra nici în Statele Unite, decât cu viză. În perioada interbelică, Frăţia nu îşi aduce aportul la nici o construcţie de biserică ori catedrală, fiind interzis de către autorităţile noilor state, pelerinajul în căutare de lucrări. De asemenea, România Mare condusă de Regii nemţi, îşi vor desemna Arhitectul de Curte care se va ocupa ( după criterii financiar-preferenţiale ) de fondurile pentru construcţiile de biserici. În perioada de după Al II-lea Război Mondial, se instaurează dictatura Comunistă, iar doctrina ateistă va stopa construcţiile de Biserici. De asemenea, legile comuniste socoteau peregrinajul ca delict împotriva Statului, fiind echivalat cu vagabondajul, pentru care puteai fi arestat şi închis. Ultimii Solomonari au lucrat ca simplii meşteri constructori, pe şantierele comuniste ale lui Ceauşescu, iar după 1989, Frăţia devine o societate ezoterico-speculativă ; în fapt, ca şi o consecinţă firească a lipsei obiectului muncii.

În zilele noastre, construcţiile de biserici şi catedrale Tradiţionale, au devenit afaceri politico-economice, ce includ nemijlocit şi clerul, urmărindu-se doar necesităţi primare sau subzistenţiale, în corpul unui Drept democratic de liberă exprimare a Cultelor. Necesităţile simbolico-ezoterice a conceptelor arhitectonice asociate Bisericii Tradiţionale, s-au stins definitiv în comunităţile eterogene din Dimensiunea Creştină aflată deja, în pragul Erei Vărsătorului.

height="16">