Max Heindel & Augusta Foss Heindel
"Originile Franc-Masoneriei
şi ale Catolicismului"


~ Capitolul V - Misterul lui Melchisedec ~

Printre toate personajele menţionate în Biblie, nici unul nu este mai misterios decât Melchisedec. Se spune că nu avea nici tată, nici mamă, nici părinte terestru şi că îndeplinea dublul oficiu de rege şi preot. Pavel, în Epistola sa către Evrei ne dă multe învăţături care arată legătură între Christos şi Melchisedec, ambii Regi şi Înalţi Preoţi, dar din ordine diferite.

"După ce vorbise altădată, în repetate rânduri şi în mai multe feluri Părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, în aceste din urmă timpuri, ne-a vorbit prin Fiu, care a fost rânduit să moştenească totul, şi prin care a fost rânduită lumea."

"Nimeni nu-şi atribuie această demnitate, dacă nu este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron. Şi Christos nu şi-a atribuit gloria de a deveni Domnul ce se sacrifică, ci o ţine pentru cel care I-a spus : Tu eşti Fiul Meu, Eu Te-am zămislit astăzi.

Cum se spune în altă parte : "Tu eşti Domnul ce se sacrifică întotdeauna, din ordinul lui Melchisedec. El este cel care în zilele sale cu strigăte mari şi lacrimi, ridica rugăciuni Celui Care putea să-l salveze de la moarte şi fiind ascultat din cauza supunerii sale, a învăţat, cât a fost fiu, supunerea prin suferinţa de care a avut parte, şi care după ce a fost ridicat la perfecţiune a devenit pentru toţi cei care îl ascultă, promotorul salvării universale, Dumnezeu declarându-L Suveran din ordinul lui Melchisedec."

"Într-adevăr, acest Melchisedec, rege al Salemului, cel ce sacrifică Dumnezeului celui Prea Înalt, care merse înaintea lui Abraham, pe când acesta se întorcea de la înfrângerea regilor, care îl binecuvântează şi căruia Abraham îi dădu zeciuială din toate, care e mai întâi Rege al Dreptăţii, după înţelesul numelui său, apoi Rege al Salemului, adică Rege al Păcii, fără tată, fără mamă, fără genealogie, care nu are început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, dar care era asemenea Fiului lui Dumnezeu, acest Melchisedec rămâne cel ce se sacrifică continuu."

"Iar aici, cei care încasează zeciuiala sunt oamenii muritori ; dar acolo, este Cel despre Care s-a dovedit că e viu."

"Şi dacă perfecţiunea a fost posibilă prin sacerdoţiul levitic, căci pe acest sacerdoţiu se odihneşte Legea dată poporului, pentru ce mai era nevoie să apară un alt Sacrificator din Ordinul lui Melchisedec, şi nu din ordinul lui Aaron ?"

"Căci se ştie că Domnul nostru a ieşit din Iuda, trib despre care Moise n-a zis nimic în ceea ce priveşte sacerdoţiul. Acest fapt deveni şi mai evident când apăru un alt Sacrificator asemănător lui Melchisedec, nu după legea cărnii, dar după Puterea unei Vieţi Nepieritoare ; căci s-a făcut această mărturie : Tu eşti cel ce se sacrifică pentru totdeauna, din Ordinul lui Melchisedec."

"Iisus este prin asta garantul unei promisiuni mai bune."

"Dar El, pentru că rămâne în veac, posedă o preoţie care nu este transmisibilă."

"Într-adevăr, legea stabileşte suverani ce se sacrifică oamenilor predispuşi slăbiciunii ; dar cuvântul jurământului care a fost făcut după lege, aşează Fiul Care este Perfect, întru Veşnicie."

Esenţa a ceea ce tocmai s-a spus este că noi avem un Suveran ce se Sacrifică, care s-a aşezat prin dreptul Tronului Măreţiei Divine în Ceruri, ca ministru al sanctuarului şi adevăratului Tabernaclu, care a fost ridicat de Domnul şi nu de om.

"Şi mai mult decât atât, după Lege, este purificat cu sânge, şi fără vărsare de sânge nu este iertare. Era deci, necesar, din moment ce imaginile lucrurilor care sunt în ceruri trebuiau purificate în acest fel, ca lucrurile cereşti ( ele însele ) să fie mai bune prin sacrificii, decât primele. Căci Christos nu a intrat într-un sanctuar făcut de mâna omului, într-o imitaţie a adevăratului, ci a intrat în Cer ca să se prezinte pentru noi în faţa lui Dumnezeu".

"Dar acum, El a obţinut un minister atât de superior, încât este mediatorul unei alianţe mai bune, care a fost întemeiată pe cele mai înalte promisiuni. Într-adevăr, dacă prima alianţă ar fi fost fără cusur, nu s-ar fi ridicat problema înlocuirii ei cu o a doua. Căci este în expresia unei acuze pe care Domnul o zice lui Israel : Iată, vor veni zile, spune Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi Casa lui Iuda un legământ nou, nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, ziua în care mi-am întins mâna pentru a-i scoate din ţara Egiptului ; căci nu au rămas în legământul Meu şi Eu nu m-am îngrijit de ei, spune Domnul. Iată legământul pe care îl voi face cu casa lui Israel după aceste zile, zice Domnul ; voi aşeza Legile Mele în sufletele lor şi le voi scrie în inima lor ; şi eu le voi fi Dumnezeu, iar ei vor fi poporul meu. Nimeni nu va învăţa mai mult pe vecinul său, sau pe fratele său, spunându-i : "Cunoaşte-L pe Dumnezeu." Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic, până la cel mai mare."

Versetele de dinainte, extrase din "Epistola lui Pavel către Evrei" nu se găsesc în ordinea în care le-am reprodus. Este necesar să adunăm inteligent pasajele relatate în Biblie pentru a obţine o imagine perfectă a dezvoltării viitoare care a fost schiţată de ierarhiile divine pentru constituirea evoluţiei noastre. Înţelegerea acestui plan este esenţială interpretării corecte a relaţiilor cosmice, care există între Franc-Masonerie şi Catolicism. Este în egală măsură necesară pentru a aprecia scopul Mării de Aramă şi să ne înveţe cum trebuie făcut aliajul minunat. Aşa cum spune Pavel, aceste lucruri sunt greu de exprimat, dar suntem ispitiţi să prezentăm Misterul lui Mechisedec şi a Mării de Aramă într-un limbaj simplu, ca să ajutăm la atingerea scopului indicat de Biblie, care este de a lumina toţi oamenii care vor să ştie, de la cel mai mic, la cel mai mare, care este legea evoluţiei, ca să li se dea o şansă, conformându-se mersului evenimentelor cosmice.

Pentru a înţelege Misterul lui Melchisedec, trebuie să ne întoarcem la primele epoci ale şederii omului pe pământ, în timpul perioadei hiperboreene. Pământul se găsea în condiţii de căldură maximă. Omul, în proces de formare, avea sex dublu, bărbat şi femeie, ca multe din plantele de azi. Se asemăna de asemenea, plantelor prin inerţia sa, lipsa de dorinţe şi aspiraţii. În această perioadă, omul era discipolul ascultător al ierarhiilor divine care îl ghidau fizic. Acestea sunt vag desemnate de Biblie, sub numele de "regii Edomului".

Mai târziu, în timpul epocii lemurienilor, corpului omului cristalizându-se şi condensându-se puţin mai mult, omenirea a fost divizată fizic în două sexe. Dar cum conştiinţa omului era permanent concentrată asupra lumii spirituale, era inconştientă de actul fizic al generării ( creaţiei ), cum suntem astăzi noi de actul digestiei. Nu cunoştea nici naşterea, nici moartea. De fapt, omul era inconştient de posesia unui vehicul fizic.

Prin Actul Generator a primit Senzaţia. Astfel a cunoscut-o Adam pe Eva. În această epocă, spiritele luciferiene, Îngeri Decăzuţi şi locuind pe Marte, i-au învăţat să mănânce fructul Pomului Cunoaşterii, care este numele simbolic al Actului Creator. Astfel, treptat, ochii lor s-au deschis şi au luat cunoştiinţă de lumea fizică, dar au pierdut contactul cu lumea spirituală şi cu îngerii păzitori care le-au fost înainte învăţători binevoitori. Singuri, câţiva dintre cei mai spiritualizaţi dintre ei şi-au păstrat viziunea superioară şi legăturile cu ierarhiile divine. Ei fură cunoscuţi sub numele de "profeţi" ; ei acţionau ca mesageri între ghizii divini invizibili şi popoare.

Dar, în timp, omenirea a vrut să-şi aleagă propriii ghizi şi ceru Regi Vizibili ; şi mai mult, ştim că israeliţii repudiară guvernământul divin şi cerură un Rege, şi astfel a fost desemnat Saul ( I Samuel, 8 ). Prin urmare, oficiul dublu al regelui şi preotului, combinând latura temporală şi spirituală, a fost astfel divizat, căci nici un om suficient de deprins în lucrurile temporale pentru a îndeplini cu eficacitate oficiul regelui nu a fost găsit destul de sfânt pentru a asuma dirijarea fraţilor săi, şi invers. Un preot adevărat capabil să conducă oile sale nu poate să le dirijeze util în viaţa lor materială în domeniul temporal. Într-adevăr, politicul în cele mai înalte sfere, veghează la bunăstarea fizică a maselor, în timp ce sacerdoţiul urmăreşte numai bunăstarea spirituală. Din această separare, trebuie să rezulte cu necesitate un conflict chiar şi când guvernatorii spirituali şi temporali sunt animaţi de cele mai dezinteresate motive.

Melchisedec a fost numele simbol al ierarhiilor divine care au exercitat dublul oficiu de rege şi preot. În timpul domniei lui, a domnit pacea peste Umanitatea androgină, dar îndată ce oficiul regelui şi al preotului fură divizate, sexele fură separate, o perioadă de războaie şi gâlcevi, asemenea celor de azi, începu. Dublul oficiu al şefului şi sexul dublu al masei au generat ciocnirile de interese care se produc şi azi, şi care vor continua până ce un alt guvernator divin se iveşte pentru a încarna în persoana sa calităţile dublului oficiu din ordinul lui Melchisedec, şi până când generarea sexuală va fi abolită.

Sub acest aspect, este important că relatarea Bibliei începe în grădina Edenului, unde Umanitatea era hermafrodită şi inocentă; apoi, în capitolul următor, ni se vorbeşte despre divizarea sexelor, de încălcarea ordinului dat de a nu mânca Fructul Pomului Cunoaşterii şi pedeapsa aplicată care a fost de a naşte copii în durere şi moartea timpurie. Pornind de aici, Vechiul Testament vorbeşte de războaie, de lupte, de certuri şi, în ultimul capitol, profeţii anunţă un "Soare al Dreptăţii". Apoi, Noul Testament se deschide cu relatarea naşterii lui Christos, care proclamă, stabilirea unui "Împărăţii a Cerurilor". Este numit mai târziu Rege şi Preot din Ordinul lui Melchisedec ( Epistola către Evrei ), adică unind în persoana sa dublul oficiu.

Se spune de asemenea, că în ceruri nu va fi căsătorie. Într-adevăr, naşterea corpurilor, asemănătoare a celor înrudiţi prin căsătorie ar fi de prisos, căci Pavel ne spune că : "carnea şi sângele nu pot moşteni Împărăţia Cerurilor". Prin urmare, căsătoria nu va mai fi necesară, ciocnirea intereselor datorate atracţiei sexuale şi setea de puterea vor dispărea, şi iubirea sufletelor va fi sfinţită prin spiritul păcii.

Se înţelege astfel uşor că, copiii lui Cain cu discipolii, artizanii şi fiii lui Seth, cu cortegiul oamenilor Bisericii se vor reuni în final şi vor fi uniţi în Regatul lui Christos. Am văzut deja cum Hiram Abiff, fiul Văduvei, îşi abandonă tatăl, spiritul luciferian, Samael, după botezul focului în Marea de Aramă şi cum primi misiunea de a pregăti calea acestui regat printre fiii lui Cain, dezvoltând artele şi meseriile, ca şi constructori ai Templului - masoni - învăţându-i cum să pregătească "Piatra Filosofală" sau "Marea de Aramă". Astfel, fiii lui Seth, pasivi fizic, trebuie să înveţe de asemenea, să-şi părăsească tatăl, Iehova, şi primul care să ia această decizie trebuie să aibă un suflet superior.

Cum abilitatea maximă a copiilor lui Cain a fost concentrată în Hiram Abiff, în epoca botezului său cu foc, asemenea, spiritualitatea sublimă a fiilor lui Seth a fost concentrată în Iisus, în epoca botezului său cu apa Iordanului. De cum ieşi din apă, se află în aceeaşi situaţie ca Hiram ieşind din foc. Ambii îşi abandonaseră tatăl ( Iehova şi Samael ) şi fiecare era gata să-l servească pe Christos. Atunci, se văzu spiritul lui Christos, în timpul botezului coborând deasupra lui Iisus, care a fost locuit şi folosit de Christos în timpul misiunii sale. Iisus însuşi abandonă acest corp şi primi misiunea de a servi bisericile, în timp ce trupul său era folosit în învăţătura directă a lui Christos. Şi sângele său deveni elementul pentru intrarea în Împărăţia Cerurilor, un remediu pe care îl foloseau fraţii săi, copiii lui Seth, în acelaşi fel cum fiii lui Cain foloseau "Piatra Filosofală".

În Epistola către Evrei, unde Pavel ne dă câteva învăţături cu privire la misterul lui Melchisedec, din punctul de vedere al Marelui Preot, el insista pe necesitatea absolută a sângelui în serviciul Templului. Ne arată cum Marele Preot era invitat să ofere sânge pentru păcatele sale, înainte de a putea oferi sacrificiul pentru păcatele poporului, această jertfă dublă trebuia împlinită în fiecare an. El arată că Jertfa de pe Golgota a fost făcută o singură dată pentru toţi, oferind un mijloc de ispăşire prin Sângele lui Iisus. Sub domnia lui Iehova, sângele omenirii era impregnat de egoism, care era factorul de separare al acestei perioade. Trebuia purificat de această greşeală, fără de care omenirea nu poate intra unită în Împărăţia lui Dumnezeu. Această sarcină era uriaşă ; Umanitatea era aşa de egoistă, încât era greu când se preda serviciul de la unul la altul. Din aceasta rezultă că viaţa în timpul lui Christos nu conţinea nimic care putea duce după moarte, la o viaţă în Primul Cer sau să furnizeze un progres spiritual. Aproape toţi oamenii după moarte treceau prin ispăşirea Purgatoriului ; chiar şi viaţa în Al Doilea Cer, unde omul învaţă să facă o muncă creatoare, progresele spirituale aici, pe Pământ erau din nou, aproape nule.

Atunci Solomon, regele, a fost chemat din nou pe arena vieţii pentru a îndeplini o misiune în folosul fraţilor săi, fiii lui Seth ; era în chip particular apt pentru această muncă, căci era dezinteresat din inimă, cum se arată când Iehova îi apăru în vis şi îl întrebă ce cadou dorea să primească în momentul suirii la tron. Atunci Solomon răspunse :

"Tu Te-ai purtat cu David, tatăl meu, cu o bunătate mare şi Tu m-ai făcut să domnesc în locul său. Acum, Dumnezeu veşnic, fie ca promisiunea Ta făcută lui David, tatăl meu, să se împlinească, pentru că m-ai făcut să domnesc peste un popor numeros ca pulberea pământului ! Dă-mi înţelepciunea şi inteligenţa să pot şti cum să conduc poporul ! Căci cine ar putea judeca poporul tău, acest popor atât de mare !" Dumnezeu îi spuse lui Solomon : "Pentru că asta este în inima ta, pentru că nu ceri nici bogăţii, nici bunuri, nici glorie, nici moartea duşmanilor tăi, nici chiar viaţă lungă, şi pentru că ceri pentru tine înţelepciune, îţi voi da înţelepciune şi inteligenţă. Îţi voi da, printre altele, bogaţii, averi şi glorie, cum n-a mai avut nici un rege înaintea ta şi cum nu va mai avea nici unul după tine."

A fost determinantă această trăsătură de altruism, ce a fost dezvoltată în vieţile anterioare. Această trăsătură a înlesnit ca spiritul lui Solomon, să locuiască mai târziu în corpul lui Iisus. Un Mesia capabil să-şi îndeplinească Misiunea, iar apoi spre a servi ca vehicul spiritului unificator şi dezinteresat al lui Christos, venit să pună capăt diviziunii între fiii lui Cain şi fiii lui Seth, şi să-i reunească în frăţie, formând Regatul Cerului.

Avem o imagine a momentului când Faust trebuia să scrie pactul cu Mefistofel, cum este numit în acest mit spiritual, unde el se pregătea să-l scrie cu cerneală. Dar Mephisto îi spune : "Nu, semnează-l cu sânge." Faust ceru atunci motivul acestei cerinţe şi Mephisto adăugă cu fineţe : "Sângele este o esenţă cu totului particulară." Se spune în Biblie că sângele taurilor şi al viţeilor nu ridică păcatele, şi e adevărat. Dar ce anume din Sângele lui Iisus este remediu ? Pentru a înţelege acest mare mister al Golgotei, este necesar să cunoaştem compoziţia şi formarea sângelui din punct de vedere ocult.

Când este examinat la microscop, [ sângele ] apare format dintr-un mare număr de globule mici sau discuri, dar când este văzut de un clarvăzător antrenat şi educat, este o esenţă spirituală. Căldura este produsă de Ego, care se află în interiorul sângelui, căci, după cum spune Biblia : "Viaţa se află în Sânge". Mephisto avea dreptate, sângele este o esenţă particulară, căci conţine Ego-ul şi oricine vrea să obţină o putere asupra Ego-ului, trebuie să o obţină din sângele său.

Ego-ul omenesc este mai puternic decât Spiritul Grup al animalului, după cum putem vedea atunci când facem experienţa ştiinţifică a hemolizei. Sângele străin al unui animal superior va ucide un animal inferior în venele căruia se va inocula. Sângele omenesc omoară animalul, care este incapabil să suporte vibraţiile sale înalte. Reciproc, fiinţa umană nu va fi afectată de sângele inoculat al unei fiinţe inferioare. Din timpuri străvechi, era strict interzisă căsătoria între triburi diferite, pentru că era ştiut că sângele străin omoară ceva, şi asta se produce întotdeauna.

Adam ca şi Mathusalem, trăiră secole întregi într-o epocă în care cutuma era de a se căsători în familie, pentru ca linia sângelui să fie cât mai puternică posibil. Astfel, strămoşii trăiau în sângele descendenţilor săi ; tot ceea ce li se întâmpla era înscris acolo şi erau conştienţi de spiritul strămoşilor. Astăzi, suntem inconştienţi de conţinutul spiritual al sângelui. Fiii vedeau viaţa tatălui şi astfel, taţii vedeau prin fiii lor ; şi pentru că conştiinţa lui Adam şi a lui Mathusalem trăia în chip conştient de-a lungul secolelor, putem spune că prin vieţile urmaşilor, viaţa lor aveau o prelungire peste secole.

Era deci, o crimă mare căsătoria în afara familiei, pe cât este acum în interiorul ei. La vechii scandinavi, dacă cineva dorea să se căsătorească într-o familie străină, era obligat să se supună mai întâi amestecului sângelui. Hemoliza era deci cunoscută, cel puţin în câteva faze ale sale. Dacă sângele nu se amesteca convenabil, rezulta o "confuzie a castelor", cum spun hinduşii. Dacă linia dreaptă nu se conserva în filiaţie, amintirile viziunii interne erau amestecate, confundate. Aceste căsătorii în familie sau în trib au fost cauza egoismului, spiritului de clan şi a violenţei înter-tribale. Pentru a opri aceste lupte, practica căsătoriilor consanguine trebuia înfrântă.

Când Christos veni, El predică încetarea acestei practici spunând : "Înainte să fie Abraham, am fost Eu" sau "Nu mă îndoiesc în tatăl neamului, dar mă slăvesc în Eu Sunt", Ego-ul care a fost înainte să fie.

Mai spunea : "Cel care nu-şi lasă tatăl şi mama sa, nu mă poate urma." Trebuia aşadar ruptă legătura omul de familie, de naţiune, de trib. Era necesară o detaşare de tradiţia sângelui celor vechi şi a vechilor metode ce nu concepeau disiparea într-o Frăţie Universală. Acest lucru pentru început, nu se poate realiza decât prin căsătorii internaţionale. Pentru ca "Eu Sunt" ( Ego-ul Uman ) să trăiască, trebuie ca atât Abraham, cât şi spiritul de trib, să moară.

Christos cunoştea acest fapt ocult, că amestecul sângelui în Căsătoria Internaţională omoară tot timpul ceva din rasă. Când se împreunează un cal cu un măgar, produsul este un hibrid, catârul. Acestui catâr însă, îi lipseşte facultatea reproducerii. Când ne căsătorim cu străini, ceea ce se distruge, sunt amintirile sosite din Memoria Ancestrală. Amintirile diferite, provenind de la Două Linii diferite sunt distruse într-o luptă confuză între cele două tipuri de sânge. Astfel a pierdut Umanitatea contactul cu lumea spirituală, împreună cu Memoria Naturii. Scoţienii care se căsătoresc în interiorul clanului şi ţiganii sunt singurii care au păstrat această "A Doua Vedere" într-o anumită măsură. Vedem că sângele este astăzi altfel constituit, că el nu era în primele perioade ale evoluţiei umane. Corpul lui Iisus era un vehicul de o puritate superioară, în momentul în care Christos intră în el ca singur mijloc de trecere până în Centrul Pământului pe acelaşi drum pe care a luat-o Hiram Abif când sări în Marea de Aramă şi pe care a fost condus pe Cărarea Iniţierii, până la Centrul Pământului unde locuia Cain, strămoşul său.

Această călătorie a lui Christos este amintită în Epistola lui Iuda ; ea se împlineşte după ce Christos este eliberat de carne prin moartea violentă de pe Golgota. Când un om este omorât, sângele venos cu impurităţile sale se prinde puternic de carne şi sângele arterial care se scurge pe răni este mai uşor purificat de dorinţe, de pasiuni. Fiind eterizat de marele spirit Christos, sângele lui Iisus inundă lumea şi purifică într-o anumită măsură regiunea eterică a Pământului ; El dădu astfel omului mai multă speranţă să adune materiale care îi permiteau să nutrească proiecte de altruism. Astfel a fost inaugurată Epoca Altruismului.

Prin credinţa în acţiunea acestui sânge şi prin imitarea vieţii lui Iisus Christos, fiii lui Seth au fost înzestraţi cu un excelent mijloc de purificare a blestemului egoismului. În acest timp, copiii lui Cain primeau Emblema Trandafirului şi a Crucii, pentru a-i învăţa să lucreze precis şi corect, pentru a crea Marea de Aramă, Piatra Filosofală, dar şi să găsească Noul Verb, care să-i facă să intre în Împărăţie, pentru că ei cred mai mult în Lucruri ( lucrări ), decât în Credinţă.

Schema din pagina următoare arată grafic "Cele Trei Ere" menţionate în acest capitol :

Prima epocă în care fiecare fiinţă umană era o unitate creatoare completă cu sex dublu şi guvernată de o Ierarhie Melchisedec, care îndeplinea dublul oficiu de rege şi preot.

A doua eră, când rasa se diviză în două sexe. Guvernământul se diviză în Stat şi Biserică. Atunci se produseră antagonisme, cerţi, războaie.
Statul a îmbrăţişat ideea paternităţii răului, susţinea idealul rău al artelor, meseriilor, industriei, încarnate de Hiram Abiff.
Biserica îmbrăţişă ideea maternităţii, a femeii ; ea promovează idealul feminin, a iubirii căminului, a familiei, încarnat în Fecioară şi în Prunc.
A avut loc un conflict între bărbat şi femeie, cămin şi comerţ, Biserică şi Stat, iar acesta a dus lupta economică şi războaiele, în care Umanitatea este destrămată, până într-acolo încât oamenii doresc pace şi se roagă pentru venirea sa.

A treia eră începe cu Christos care, asemenea lui Melchisedec, reia dublul oficiu al regelui şi al preotului pentru a domni peste o Umanitate purificată şi slăvită, ridicându-se de la iubirea sexuală, la Iubirea Spirituală.

Evoluţia umanităţii sub conducerea şefilor umani şi divini :
Epoca lemuriană
Epoca atlanţilor şi ariană
Galileea Nouă
Umanitatea avea un sex dublu.
Bărbat şi femeie.
Fiecare fiinţă era o unitate
Creatoare completă.
Umanitatea este divizată
în două sexe.
Puterea temporală.
Regi iniţiaţi. Copiii luminii.
Phree Messen.
Iniţierea cu foc (lumină).
Abolirea sexului.
Redescoperirea Verbului.
Verbul devine carne.
Melchisedec, rege şi preot,
drept şi sfânt, primi sacrificii.
Idealul masculin,
Hiram Abiff.
Fecioara Maria,
idealul feminin.
Christos, preot şi rege sfânt,
botezul spiritului.
Guvernator divin al fraternităţii
reprezentat de Abraham,
Melchisedec este numit
rege al Salemului (pace)
şi pacea domni.
Preoţi - Brahmani - Leviţi.
Iniţierea prin apă.
Puterea ecleziastică.
Naţiunile sunt divizate în rase,
naţiuni, secte, de unde se naşte
sclavia, opresiunea şi războiul.
Christos, preot şi rege sfânt,
botezul spiritului.
Guvernator sfânt al unei
rase purificate, numită
"Sămânţa lui Abraham",
locuind în Noul Ierusalim,
unde domneşte pacea.
1) Perioada lui Saturn.
Epoca polară.
Unitate şi diversitate.
Iubire şi ură.
7) Perioada lui Vulcan.
Regatul lui Dumnezeu.
2) Perioada Soarelui.
Perioada hiperboreeană.
Foc. - Fraternitate.
6) Perioada lui Venus.
Noua Galilee.
3) Epoca Lunii
Epoca lemuriană.
Foc, Sex masculin, Stat.
Apă, Sex feminin, Biserică.
5) Perioada lui Jupiter.
Epoca ariană.
4) Perioada Pământului.
Sfârşitul involuţiei.
Foc (Masculin). Aer (Naţiunile).
Apă (Feminin). Pământ (Rasele).
4) Epoca atlanţilor.
Începutul evoluţiei.

Copyright © july 2007
emului (pace)
Ĺźi pacea domni.
PreoĹŁi - Brahmani - LeviĹŁi.
Iniţierea prin apă.
Puterea ecleziastică.
Naţiunile sunt divizate în rase,
naĹŁiuni, secte, de unde se naĹźte
sclavia, opresiunea şi războiul.
Christos, preot şi rege sfânt,
botezul spiritului.
Guvernator sfânt al unei
rase purificate, numită
"Sămânţa lui Abraham",
locuind în Noul Ierusalim,
unde domneĹźte pacea.
1) Perioada lui Saturn.
Epoca polară.
Unitate Ĺźi diversitate.
Iubire şi ură.
7) Perioada lui Vulcan.
Regatul lui Dumnezeu.
2) Perioada Soarelui.
Perioada hiperboreeană.
Foc. - Fraternitate.
6) Perioada lui Venus.
Noua Galilee.
3) Epoca Lunii
Epoca lemuriană.
Foc, Sex masculin, Stat.
Apă, Sex feminin, Biserică.
5) Perioada lui Jupiter.
Epoca ariană.
4) Perioada Pământului.
Sfârşitul involuţiei.
Foc (Masculin). Aer (NaĹŁiunile).
Apă (Feminin). Pământ (Rasele).
4) Epoca atlanĹŁilor.
ĂŽnceputul evoluĹŁiei.

Copyright © july 2007