Cartea II - "Bazilica"

~ II. 09. Şarpanta ~

Frăţia Solomonară nu a construit mai întâi zidurile şi nici nu a ridicat coloanele bisericilor, până nu a terminat de construit şarpanta. Apoi, după asamblarea şarpantei şi a cupolei (dacă se comanda şi o cupolă), se transportă întregul acoperiş de lemn sau a cupolei de piatră, peste fundaţia ce a fost terminată cu un sezon mai înainte.

Se sprijină atât cupola, cât şi restul şarpantei pe şuruburi masive confecţionate din lemn, bronz, sau fier. Se ridică primul rând de cărămidă sau pietre fasonate. Se mai urcă prin înşurubare, încă puţin, pentru următorul rând de piatră sau cărămizi. După 10-12 rânduri, se aduc şi pilaştrii, şi primele segmente de coloane. Se mai ridică prin înşurubare acoperişul şi cupola, pentru următorul nivel.


Şarpanta 01

Şarpanta 02

Şarpanta 03

Când se ajunge cu zidurile şi coloanele la înălţimea cerută, şarpanta se consolidează direct pe cosoroabă, sau pe scaune. În acest mod, scheletul acoperişului este tot timpul deasupra zidarilor, putând ca fiecare companion să-şi pună copertină în zona unde lucrează, pentru a fi ferit de Soare sau de ploile torenţiale, care ar putea să spele chiar mortarul, dacă este crud.

Pentru fiecare şurub se fac schele corespunzătoare, care se ridică odată cu avansarea lucrării. Zidarii pot utiliza aceste schele pentru a-şi face podeţe de legătură, ori să-şi fixeze scripeţii pentru urcarea materialelor. Dacă se lucrează prin metoda "pas de pelerin", atunci sunt suficiente doar 6 şuruburi şi şase schele, pe care le pot deservi câte doi ucenici.

Prin această metodă însă, panta maximă a şarpantei pe ambele flancuri de zid, trebuie să fie uniformă, şi schelele împreună cu cele 6 şuruburi se mută de la Altar la Pronaos şi invers, pentru a nu răsturna întreaga şarpantă la un vânt mai puternic. Din acelaşi motive, fixarea şindrilei sau a ţiglelor, se făcea abia după ce construcţia se finaliza şi totul era consolidat.

Căpriorii trebuie să fie din fag pretensionat. Această tensionare se obţine prin alungirea fibrelor asemănător fabricării doagelor de butoi. Căpriorii fasonaţi şi lăsaţi doi ani la maturat în apă, se lasă un sezon la uscat, apoi se trag cu frânghia pe o rază de 1 %, în prezenţa focului şi a apei. Tot astfel se pot obţine şi cupolele curbate, raza de curbură fiind aleasă potrivit distanţelor dintre coamă şi cosoroabe. În acest caz, prelucrarea mărcilor de îmbinare se face în ... "limbă de viperă", care asigură continuitate pe fibra lemnului.

Prinderea acestora după fasonare şi prelucrare se face cu scoabe şi piroane forjate, chiar dacă au fost prelucrate la capete după Mărcile Pendului lui Solomon, limbă de viperă, croşet, contra-marcă, semicerc, labă de gâscă ... Pentru acoperişuri cu suprafaţă mai mică pot fi utilizate şi materialele răşinoase, care însă nu au durată de viaţă lungă ... La legăturile căpriorilor în cleşti se fac cu piroane forjate. Riglele cele mai bune sunt cele din lemn care nu se curbează, la fel şi stâlpii de rezistenţă.

Crucile de pe turle sau cupolă, trebuie confecţionate din lemn de cireş, iar pe mijloc se trage o bară de cupru, care va fi apoi prelungită şi ascunsă în zidul ce leagă Piatra de Temelie. Sistemul de paratrăsnete ANA, sunt cele mai bune, pentru că această reţea de cupru amortizează perfect atât diferenţele de potenţial electric al norilor de tip Nimbus-Cumulus şi pământ, cât şi faptul că sistemul preîntâmpină efectele de igrasie, ce ar putea afecta în timp construcţia de la bază în sus şi asigură continuitate pe fibra lemnului.

Şarpantele cu sprijin "pe scaun" se utilizau de obicei la turnurile-clopotniţă care aveau şi funcţie de observare şi de apărare, precum şi la donjonuriile cu acoperiş de la cetăţi sau castele.

www.000webhost.com