Şcoala Solomonară - Mesajul Astrelor

Max & Augusta Foss Heindel
"Mesajul astrelor"


PRIMA PARTE
ASTROLOGIA NATALĂ

Capitolul VII – Copiii născuţi în cele 12 zodii

Copiii din Berbec
NĂSCUŢI DIN 20 MARTIE PÂNĂ ÎN 21 APRILIE

Berbecul este casa lui Marte, planeta energiei dinamice. Este semnul de exaltare a Soarelui, dispesatorul vieţii ; de unde rezultă că Berbecul este o adevă rată fântână de viaţă şi de vitalitate manifestată prin germinarea a milioane de seminţe care sparg primăvara scoarţa pământului. Veşmântul alb de iarnă se schimbă atunci într-un covor de verdeaţă brodat de mii de flori. Pădurile şi ele nu mai sunt decât o pătură nupţială, unde se acuplează animale şi păsări.

Această forţă vitală se manifestă şi la copiii din Berbec : fierb de viaţă şi de energie la un grad atât de mare, încât e adesea dificil să-i curbezi sub vreun jug pentru a-i menţine în limitele securităţii şi ale bunului simţ. Au o idee înaltă de propria lor valoare şi sunt foarte agresivi ; întotdeauna iniţiatorii vreunei mişcări, căci dispreţuiesc să păşească în urma altora, sunt turbulenţi şi excesivi în toate gândurile lor, ideile lor şi acţiunile lor ; sunt aventuroşi, până la temeritate ; avizi să primească premiul muncii lor, nu se simt niciodată suficient de retribuiţi : totuşi, oricât de mare le-ar fi salariul, rămân în general săraci, căci cheltuie fără a ţine socoteala şi fără grijă tot ceea ce câştigă. Sunt excelenţi contra-maiştri ; căci, plini de energie vitală şi ambiţie, au capacitatea de a infuza energia lor subordonaţilor lor şi să-i oblige să lucreze atunci când este necesar ; dar, fiind prea impulsivi, prea lipsiţi de griji, nu au abilitatea de a creea ei înşişi. Sunt totuşi, serioşi şi ardenţi în tot ceea ce întreprind ; le este imposibil să intre în ceva, fără a-şi pune toată inima. De aceea, atunci când trec de partea unei cauze sociale, politice sau religioase, lucreză în favoarea acestei cauze cu toată ardoarea naturii lor energice. Pe de altă parte, dacă nativul din Berbec se dedă unui viciu, toată intensitatea fiinţei sale ia parte pentru a satisface natura sa inferioară. Astfel, părinţii care au copii născuţi în zodia Berbecului au o mare responsabilitate şi nu trebuie să pună sub ochii acestor copii, decât exemple şi precepte din cea mai pură şi mai nobilă conduită. Această zodie este, probabil, cea mai impresionabilă dintre zodiile zodiacului şi obiceiurile contractate încă din copilărie, lecţiile învăţate în prima tinereţe, se vor prinde de persoană pentru toată viaţa şi o vor face foarte bună sau foarte rea.

Să se caute deci, mai ales să li se inculce abstinenţa de la orice băutură alcoolică căci, dacă un copil din Berbec se dedă acestui viciu, e pierdut fără scăpare şi devine adesea predispus la delirium tremens.

Copiii din Taur
NĂSCUŢI DIN 21 APRILE PÂNĂ ÎN 22 MAI

În 21 aprilie, Soarele intră în semnul zodiacal al Taurului şi rămâne acolo până în 22 mai : copiii născuţi între aceste două date împart deci, şi aceasta într-o mare măsură, trăsăturile caracteristice ale acestei zodii. Taurul este guvernat de către Venus, planeta dragostei, ceea ce dă acestor copii un caracter amabil şi binevoitor ; dar o dată ce au conceput o idee, se agaţă de ea cu încăpăţânare : sunt şi ranchiunoşi, nu suportă contradicţia şi e foarte dificil să-i convingi că au comis o greşeală, totuşi, când cineva a reuşit să le demonstreze că nu au avut dreptate, dragostea lor de dreptate şi de adevăr îi face gata să-şi recunoască erorile şi să le rectifice. Au o voinţă foarte puternică şi foarte hotărâtă ; astfel, atunci când şi-au fixat un scop, când şi-au pus în cap să îndeplinească ceva, se dedică acestei munci cu răbdare şi perseverenţă, până ce vor fi atins succesul dorit. Au de asemenea, o mare putere de execuţie şi sunt capabili să ocupe un post de direcţie peste tot unde se poate. Deşi sunt prieteni agreabili, au o tendinţă puternică în a căuta singurătatea şi a se închide în ei. Par să ridice inconştient o barieră între ei şi ceilalţi, încât e dificil să devii intim cu ei. Copiii din Taur sunt foarte avizi de posesiuni materiale ; sunt, în general, foarte favorizaţi de soartă căci, pe lângă capacitatea lor de a obţine ei înşişi avere, primesc adesea moşteniri. Nu-şi doresc bogăţia doar pentru plăcerea de a o avea, ci mai ales pentru confortul şi satisfacţiile pe care le procură. Sunt îndrăgostiţi de lux, de artă, de muzică, de teatru şi de toate bucuriile vieţii.

Ca tineri, copiii din Taur au vitalitate din abundenţă ; dar fiind gata la a se deda exceselor în muncă sau în plăceri, să-şi risipească energia, devin, din această cauză, bolnavi. Sunt atraşi în special de plăcerile mesei ; se delectează cu o alimentaţie grea, ce le dă mai târziu o tendinţă spre tulburări digestive, la hipertrofierea ficatului, la bolile de inimă şi la congestia rinichilor. Ca urmare aceste boli, pot să-i facă impotenţi ; de aceea, părinţii ar trebui să le întipărească în memorie, înainte de toate, cumpătarea ca virtute şi nu doar prin precepte, ci şi prin exemple, căci copiii Taurului au spiritul penetrant şi descoperă foarte repede că "tata şi mama spun să mănânci puţin, dar ei mănâncă tot ce vor".

Trebuie să fie învăţaţi să facă şi exerciţii, ca mijloc de conservare a sănătăţii, căci copiii din Taur sunt oarecum puţin indolenţi sub acest raport. Totuşi, cum s-a spus mai sus, au o vitalitate surprinzătoare, mai ales dacă s-au născut la răsăritul Soarelui şi, deşi sunt predispuşi la bolile indicate, viaţa lor va fi de obicei lungă cu o sănătate destul de bună, cu bogăţie şi cu fericire.

Copiii din Gemeni
NĂSCUŢI DIN 22 MAI PÂNĂ ÎN 22 IUNIE

Copiii din Gemeni sunt uimitor de spirituali şi sclipitori ; au şi capacitatea de a se exprima limpede, de aceea, prezenţa lor este întotdeauna agreabilă. Conversaţia nu lâncezeşte niciodată când sunt prezenţi ; se întâmplă ca uneori să o acapareze pe de-a-ntregul, dar în acest caz sunt adesea atât de interesanţi, încât sunt ascultaţi cu plăcere. Învaţă foarte repede şi sunt foarte bine informaţi despre majoritatea subiectelor. Memoria lor este excelentă, în aşa fel încât ceea ce şi-au însuşit nu vor pierde niciodată. Aceasta dacă horoscopul lor este, pe de o parte, bine aspectat. În caz contrar, adică atunci când configuraţiile şi aspectele sunt proaste, vedem aceste calităţi transformate în defecte ; avem de-a face atunci cu vorbăreţi inveteraţi, adevărate mori sparte, evitaţi de toţi cei care pot să se păzească. Punctul important este de a ne aminti că Gemenii au o mare capacitate de expresie ; trebuie, deci, să avem mare grijă ca în copilărie să le modelăm caracterul, în aşa fel încât să se exprime într-un mod în care să nu-i rănească pe alţii, ceea ce va fi un avantaj pentru ei şi pentru anturajul lor şi, printre altele, de un mare ajutor pentru ei de-a lungul vieţii.

Copiii din Gemeni au, în general, o dispoziţie amabilă şi binevoitoare, ceea ce determină ca prezenţa lor să fie agreabilă. Se adaptează cu uşurinţă oamenilor şi circumstanţelor ; dăruindu-se cu totul tuturor ; îşi fac în consecinţă mulţi prieteni şi puţini duşmani. Au o predispoziţie spre vagabondaj şi le place să călătorească dintr-un loc în altul. Excelează în activităţi ştiinţifice sau teologice, ca agenţi sau reprezentanţi, acolo unde talentele lor de natură mercuriană îşi găsesc un mod de expresie.

Din punct de vedere moral, nu e bine să ai o natură flexibilă ; astfel, copiii din Gemeni cad uşor victime flateriei şi, de aici, gata a fi conduşi inconştient pe o cale proastă. Scopul părinţilor ar fi de a arăta copiilor lor drumul drept şi strâmt de care nu trebuie să se îndepărteze cu nici un preţ.

Copiii din Gemeni sunt foarte nervoşi, foarte senzitivi ; din această cauză îşi fac probleme şi se irită uşor, lucru ce se reflectă în acţiunile lor şi în sănătatea lor fizică. Astfel, părinţii care au copii născuţi în această lună solară trebuie să fie foarte blânzi şi răbdători cu ei, chiar şi când copiii îşi ies din fire sub imperiul mâniei şi lasă să le scape vorbe urâte. Cu scopul de a-i ajuta să se domine când sunt tineri şi să-şi fortifice astfel constituţia morală, aceşti copii au mai degrabă nevoie de un răspuns împăciuitor, decât de un reproş.

Când tema astrologică a unui copil din Gemeni este în cădere, este indiciul probabil al vreunei dezordini la plămâni ; va fi atunci necesar să înveţe exerciţii de respiraţie şi de gimnastică. Aceasta îl va ajuta să reducă tendinţele morbide şi, poate, să le învingă. Copiii din Gemeni sunt, în general, înalţi şi drepţi. Sunt frumoşi, cu un mers alert şi agili în mişcări ; pot fi blonzi sau bruneţi, după locul şi configuraţia planetelor.

Copiii din Rac
NĂSCUŢI DIN 22 IUNIE PÂNĂ ÎN 23 IULIE

Zodia de apă a Racului este una dintre cele mai slabe din Zodiac în ceea ce priveşte vitalitatea, iar când se găseşte la unghiul oriental al temei astrologice a unei persoane, indică întotdeauna un corp mai degrabă slab. Dar aceasta nu se aplică în mod obişnuit copiilor născuţi în timpul în care Soarele este în Rac. Soarele fiind, prin excelenţă, dispensatorul vieţii, aceşti copii sunt mai privilegiaţi în ceea ce priveşte vitalitatea, decât cei care au Racul la Ascendent.

Copiii din Rac sunt, în general, foarte timizi şi foarte modeşti. Au totuşi, nevoie de prietenie şi de simpatie, deşi sunt foarte rezervaţi în avansuri ; dar o dată intraţi în intimitatea prietenilor lor, pot fi uneori exigenţi cu ei şi chiar autocraţi în maniera de a-i comanda. Îndeplinesc riguros toate lucrurile ce li se încredinţează. Fiind foarte discreţi, putem, fără probleme, să le dăm să ţină un secret sau să îndeplinească o misiune. Zodia Racului este guvernată de mişcătoarea Lună şi de aceea schimbările de rezidenţă, de situaţie, de vocaţie sunt foarte frecvente în viaţa acestor copii. Totuşi, nu putem să-i condamnăm de lejeritate, nici de zăpăceală, căci sunt foarte tenace ; când au întreprins un anumit lucru, ori s-au angajat să facă ceva, îşi urmează cu fidelitate opera până la capăt. Nu se aruncă la întâmplare în orice aventură ; de fapt, li se întâmplă adesea să fie înclinaţi spre prea multă circumspecţie. În caz de pericol fizic, devin aproape laşi. Sunt înclinaţi să se neliniştească, să se tracaseze.

Copiii din Leu
NĂSCUŢI DIN 23 IULIE PÂNĂ ÎN 24 AUGUST

Zodia Leului este guvernată de Soare, dispensatorul vieţii. Este numită semnul regal al Zodiacului ; astfel le dă copiilor născuţi sub influenţa sa o fire nobilă şi ambiţioasă. Sunt din rasa Stăpânilor şi devin buni şefi, dar ca servitori sunt slabi. Având un caracter nobil şi elevat, dispreţuiesc tot ce este josnic şi sordid şi nu se dedau la lucruri rele, chiar dacă sunt împinşi spre aceasta printr-o urgentă nevoie de interes personal. Natura iubirii lor este puternică şi arzătoare : nici un inconvenient, nici un sacrificiu nu este prea mare pentru a-i servi pe cei pe care Leul îi iubeşte. Sunt prieteni sinceri şi loiali atât la bine, cât şi la rău. Zodia Leului este o zodie fixă, care dă copiilor săi o mare putere de voinţă, astfel încât sunt capabili, de obicei, să-şi croiască un drum şi să ajungă la capătul lui, în ciuda tuturor obstacolelor. Sunt foarte hotărâţi în părerile lor şi dacă îmbrăţişează vreo cauză oarecare, rămân ataşaţi de aceasta, lucrând la succesul ei în cea mai entuziastă şi mai dezinteresată manieră. Nu fac nimic niciodată fără a-şi pune tot sufletul, căci, Leul, fiind semn de Foc, îi conferă forţa, vitalitatea, entuziasmul. Acest semn privilegiază şi o memorie bună.

Tendinţele enumerate mai sus sunt exacte când Soarele este în bun aspect în tema astrologică ; dar dacă este stresat de Marte sau de altă planetă aşa-zis malefică, firea se schimbă în aşa fel încât nativul devine grandelocvent, orgolios, tiranic ; ca prieten e puţin sigur ; soţ infidel şi neloial. Este un individ în care nu putem să ne încredem şi nu va ezita să se dedea la orice meschinărie.

Pe scurt, e atât de rău, pe cât ar fi fost de bun cu Soarele într-un aspect bun - ceea ce confirmă principiul că lumina cea mai strălucitoare răspândeşte întotdeauna umbra cea mai deasă. Defectul principal al copiilor din Leu este mânia ; dar nu poartă ranchiună, iar când li s-au arătat greşelile, sunt întotdeauna gata să-şi prezinte scuzele şi să-şi repare greşelile. Sunt clemenţi, chiar şi cu cei mai răi duşmani ai lor.

Copiii din Fecioară
NĂSCUŢI DIN 24 AUGUST PÂNĂ ÎN 23 SEPTEMBRIE

Fecioara, a 6-a zodie din Zodiac, este guvernată de Mercur, planeta raţiunii, a expresiei şi a dexterităţii. Se spune foarte bine că dragostea e oarbă, căci, dacă am putea vedea defectele fiinţei iubite, dragostea nu ar putea niciodată să-şi găsească expresia. De aceea, copiii din Fecioară care sunt guvernaţi de intelect, nu sunt deloc simpatici. Sunt înclinaţi spre cinism, spre critică, spre scepticism pentru tot ce nu poate fi demonstrat ştiinţific raţiunii şi simţurilor. Au spiritul foarte viu, şi, deşi adesea sunt tentaţi să se lege de mărunţişuri, se întâmplă rar să-i păcăleşti. Sunt mai degrabă leneşi, înclinaţi să ia partea bună a lucrurilor, dar le place de asemenea, să-i conducă pe ceilalţi şi pot fi foarte autoritari faţă de subordonaţii lor. Astfel dau naştere la duşmănii de lungă durată ; din contră, de fiecare dată când sunt prieteni cu cineva, sunt şi foarte devotaţi.

Influenţa lui Marte infuzată de această zodie aduce un mare număr de schimbări de anturaj : ca urmare, noi asociaţii sau prietenii se leagă în mod constant. Doresc să se îmbogăţească şi caută întotdeuna câteva drumuri şi mijloace să-şi amelioreze soarta, din punct de vedere financiar, social şi economic. Trebuie să recunoaştem că îşi merită avansarea, deoarece sunt zeloşi în măsura a ceea ce speră să câştige. Sunt şi foarte ingenioşi şi îndemânateci, pasionaţi în studiul ştiinţelor, mai ales chimia, dietetica, igiena, şi mulţi dintre ei devin adevăraţi maniaci în ceea ce priveşte subiectul "alimentaţie".

Cum Fecioara este a VI-a zodie din Zodiac, persoanele care o au la Ascendent în tema astrologică iau caracteristicile Casei a VI-a şi sunt, ca urmare, foarte sensibile la sugestiile morbide despre o sănătate proastă, în aşa fel încât, dacă sunt prinse în tentaculele bolii, le lipseşte mult prea adesea forţa de voinţă necesară pentru a scăpa de boală. Ca urmare, devin invalizi cronici - sau mai degrabă se cred aşa, deoarece putem spune că aceste persoane se irită la orice efort făcut pentru a le înveseli şi pentru a le scoate din bolile lor reale sau imaginare.

De fapt, par a se complăcea în proasta lor sănătate ; caută simpatie, deşi sunt puţin înclinate să dovedească acelaşi lucru celorlalţi, aşa cum am remarcat într-un capitol precedent. Dacă se pot apăra de atingerea bolii, devin exceleţi infirmieri şi au o influenţă foarte bună asupra bolnavilor lor.

Copiii din Balanţă
NĂSCUŢI DIN 23 SEPTEMBRIE PÂNĂ ÎN 23 OCTOMBRIE

Balanţa este a 7-a zodie a Zodiacului. Cei care s-au născut în această zodie sunt guvernaţi de Venus, planeta iubirii. Simbolul Balanţei în Zodiac este figurat printr-o balanţă, ceea ce descrie exact trăsăturile caracteristice ale acestei zodii. Copiii din Balanţă sunt foarte ardenţi, îşi urmează vocaţia sau îşi exercită meseria cu un zel şi un entuziasm, care exclude din atenţia lor orice alt lucru. Dar după un timp, pot să se dezintereseze la fel de brusc, pentru a începe altceva, fie că este vorba de muncă, fie doar fantezia sau capriciul pe care le vor urma cu o energie la fel de intensă şi cu un interes la fel de absorbant. Aici este, de fapt, unul dintre principalele lor defecte, deoarece sunt incapabili de a se ţine de ceva definitiv sau de a se opri la ceva cu răbdare şi perseverenţă.

Balanţa este zodia în care Soarele trece din emisfera boreală la cea australă, traversând ecuatorul şi este, ca urmare, slab în acest punct. Marele dispensator al vieţii coboară atunci în sumbra perioadă hibernală : de aceea Saturn, planeta tenebrelor, este exaltată în Balanţă. Astfel, vedem două naturi opuse manifestându-se la copiii născuţi în această zodie : una, derivând din Soare, este veselă şi optimistă ; cealaltă, derivând din Saturn, este mohorâtă şi melancolică. Aceasta se exprimă în caracterul schimbător al copiilor din Balanţă ; sunt uneori în al şaptelea cer, optimişti, entuziaşti, veseli şi fericiţi ; apoi, brusc, şi fără motiv aparent, talerele balanţei oscilează şi aceşti copii par căzuţi în cele mai adânci hăuri ale melancoliei şi ale tristeţii, ca şi cum n-ar avea nici un prieten pe lume. De fapt, îşi fac foarte mulţi prieteni, căci sunt de o fire foarte binevoitoare, concepuţi de către Venus, suverana Balanţei. Se supără repede, dar nu poartă ranchiună. Sunt prietenii plăcerilor în general şi sunt înclinaţi mai ales spre artă şi muzică.

Copiii din Scorpion
NĂSCUŢI DIN 24 OCTOMBRIE PÂNĂ ÎN 23 NOIEMBRIE

Scorpionul este guvernat de Marte, planeta energiei dinamice ; de aceea, copiii născuţi în luna în care Soarele trece în această zodie sunt dotaţi cu o forţă de expansiune care, într-un mod sau altul, trebuie să-şi găsească o ieşire. Au toate atributele bune sau rele ale lui Marte, urmând modul în care Soarele este plasat şi aspectat. Sunt întotdeauna gata să provoace o discuţie sau să se angajeze într-o bătălie - fie pentru propria lor socoteală, fie pentru a altuia. Nu sunt niciodată satisfăcuţi cu jumătăţi de măsură şi merg întotdeauna de la o extremă la alta, în bine sau în rău. Cei care prezintă părţile bune ale Scorpionului au splendide facultăţi constructive şi executive. Sunt bruşti, dar oneşti şi drepţi ; lucrători neobosiţi, sunt întotdeauna gata să se sacrifice pentru binele altuia, fie ridicându-se împotriva opresiunii, fie muncind dezinteresat în favoarea cauzei pe care au îmbrăţişat-o. Cât despre cei care prezintă partea rea a Scorpionului, aceştia nu se mulţumesc să refuze de a lucra ei înşişi, ci ca nişte demagogi, îi incită pe ceilalţi la anarhie şi la distrugere, la dispreţul faţă de legi. Aceşti oameni sunt surse de discordie şi o ameninţare pentru societate. Un lucru ce răscumpără aceste defecte e că nu sunt ipocriţi : acţiunile lor sunt întotdeauna directe şi deschise. Copiii din Scorpion au de obicei un caracter schimbător, o limbă sarcastică ce înţeapă ca şi acul Scorpionului, atunci când lasă să se întrevadă această latură a naturii lor. De aceea, părinţii lor ar trebui să-i strunească de cum este posibil şi să-i înveţe, prin toate mijloacele la îndemână, să se domine. E bine de asemenea, să se îmblânzească razele lui Marte şi să li se inducă un spirit mai binevoitor faţă de toţi. Aceasta poate prezenta mari dificultăţi, deoarece zodia Scorpionului dă o natură foarte deteminată ; totuşi, în anii copilăriei, această natură este, până la un punct plastică şi putem să o prelucrăm mai bine. Copiii din Scorpion au o imaginaţie foarte puternică şi foarte vie ; un spirit clar, prompt, penetrant ; un magnetism personal, care îi face foarte atrăgători celor cu care intră în contact. Par a se complăcea în viaţa militară, unde există disciplină rigidă şi severă.

O grijă specială ar trebui avută pentru a-i învăţa pe aceşti copii igiena sexului, deoarece zodia Scorpionului guvernează organele reproducerii şi eliminării ale căror funcţii sunt stimulate de prezenţa Soarelui în această zodie ; astfel, dacă nativul nu este curat din punct de vedere fizic şi pur din punct de vedere moral, putem să ne aşteptăm la multe neplăceri din partea aceasta. Copiii din Scorpion sunt excelenţi chirurgi, iar dacă sunt învăţaţi să se servească de profesia lor doar în scopul de a repara şi de a construi, pot face foarte mult bine în lume. Totul depinde, într-o largă măsură, de prima educţie dată copilului căci, în natura Scorpionului, există o latură destructoare şi ar fi periculos, din punct de vedere spiritual, să aleagă o vocaţie care să-i dea frâu liber acţiunilor ilicite. Ar contracta, în felul acesta, o datorie foarte grea în virtutea legii consecinţelor, datorie care trebuie să fie plătită cu durere şi suferinţă, fie în viaţa prezentă, fie în existenţele ulterioare.

Copiii din Săgetător
NĂSCUŢI DIN 23 NOIEMBRIE PÂNĂ ÎN 22 DECEMBRIE

Săgetătorul este guvernat de Jupiter, care e marea planetă benefică şi se spune că aceia care s-au născut în timp ce Soarele se află în acestă zodie, în general se fac iubiţi de societatea pe care o frecventează. Sunt cordiali şi au o dispoziţie veselă, prinţi printre oameni, primind pe toată lumea cu braţele deschise şi primiţi la fel de către toţi. Există două clase foarte distincte printre copiii din această zodie.

În Zodiacul pitoresc, Săgetătorul este reprezentat sub forma unui centaur, jumătate om, jumătate cal, iar indivizii din prima clasă sunt bine descrişi de partea animală a figurii : de înclinaţie sportivă, sunt gata să parieze o avere pe performanţele unui cal şi să-şi rişte ultimul ban pe o carte de joc. Le plac plăcerile şi se aruncă în ele cu bucurie ; natura lor inferioară, descrisă de partea animală a simbolului, îi lasă fără scrupule în ceea ce priveşte satisfacerea apetiturilor, pasiunilor şi dorinţelor lor. N-au respect nici pentru lege, nici pentru preceptele morale ; ca urmare, îi întâlnim adesea în categoria criminalilor.

Cei care simbolizează partea umană a centaurului, îndreptându-şi arcul aspiraţiilor sale spre stele, sunt la fel de diferiţi de primii cum este ziua de noapte : foarte idealişti, morali, supuşi legilor, cu un caracter nobil, îşi atrag respectul societăţii, în general, şi, în particular, respectul tuturor celor care sunt în raport intim cu ei. De aceea ei devin, cu timpul, stâlpii societăţii, primesc posturi de onoare şi o avansare rapidă în Stat şi în Biserică, ca judecători şi ca preoţi. Sunt ortodocşi şi conservatori în părerile lor, minuţioşi în observarea tuturor obiceiurilor şi tradiţiilor timpurilor în care trăiesc ; dar nu sunt în favoarea progresului, căci evaluează ca fiind prea sus părerile contemporanilor lor pentru a fi induşi să îmbrăţişeze ideile progresive, susceptibile de a compromite respectul comunităţii de care se bucură, cred prea strict în rutina administrativă. Cu aceasta, caritabili, binevoitori, tandri şi simpatici, sunt întotdeauna gata să ajute o mişcare altruistă. Deşi au un caracter pacifist şi evită orice ceartă când este vorba de ei, luptă uneori cu un mare zel şi un mare curaj pentru cei care îl interesează şi care au suferit vreo nedreptate. Sunt, din această cauză, avocaţi admirabili.

Copiii din Săgetător excelează în conversaţie ; dau rapid replica şi le plac discursurile. Evocările din memorie, modul lor interesant de a-şi povesti propriile aventuri captivează auditoriul. Sunt foarte mândri şi au o mare încredere în ei înşişi.

Copiii din Capricorn
NĂSCUŢI DIN 22 DECEMBRIE PÂNĂ ÎN 20 IANUARIE

Capricornul este guvernat de Saturn, planeta obstrucţiei ; în consecinţă, vitalitatea acestor copii este foarte slabă şi sunt dificil de crescut ; dar o dată trecută perioada copilăriei, persistenţa lui Saturn se face simţită, ei se cramponează de viaţă cu o vigoare surprinzătoare şi ating adesea o vârstă foarte înaintată. Sunt predispuşi răcelilor (guturaielor) şi principalele surse de pericol pentru ei sunt căderile şi rănile. Copiii din Capricorn sunt în general modeşti şi timizi în prezenţa străinilor ; dar după ce au făcut cunoştinţă, îşi arată puţin câte puţin caracterul lor dominator şi încearcă să-i supună voinţei lor pe toţi cei care îi înconjoară. Calitatea saturniană a zodiei îi face geloşi şi neliniştiţi faţă de motivele de acţiune ale celorlalţi. De aceea, excelează ca şi agenţi în poliţia secretă. Vor urma o pistă cu un instinct sigur, o persistenţă hotărâtă şi nu vor abandona niciodată jocul, atâta vreme cât mai sunt şanse de succes. E bine să le fii prieten, rău să le fii duşman, căci nu iartă uşor o ofensă reală sau imaginară, filtrând şi refiltrând fără încetare o nedreptate comisă faţă de ei. Pe de altă parte, o dată ce şi-au dat încrederea şi prietenia, rămân fermi în sentimentele lor. Sunt foarte ambiţioşi şi foarte anxioşi să-şi vadă serviciile recunoscute de ceilalţi. Au capacităţi de executare minunate datorate calităţilor puţin comune de preştiinţă şi concentrare pe care le-o conferă Saturn. S-au născut conducători şi organizatori. Sunt rebeli faţă de orice disciplină şi nu le place mai ales să fie sub ordinele celorlalţi. Când sunt plasaţi într-o poziţie subordonată şi nu pot acţiona după propriile vederi, devin sumbri, taciturni, pesimişti, iritabili şi neliniştiţi. Copiii din Capricorn au puţină înclinaţie spre căsătorie şi rar se simt în largul lor când fac aceasta. Uniunea este în general lipsită de copii sau prea puţini.

Copiii din Vărsător
NĂSCUŢI DIN 20 IANUARIE PÂNĂ ÎN 19 FEBRUARIE

Copiii din Vărsător au mai degrabă un caracter timid şi concentrat. Le place să rămână singuri şi să nu ceară sfatul decât de la ei înşişi, mai ales dacă nu e bun ; căci, dacă această tendinţă nu este corectată, va creea o melancolie cronică, care va face din ei nişte retraşi. Îşi câştigă mulţi prieteni cu manierele lor simple, modeste, iar viaţa lor de familie este, vorbind deschis, ideală. Sunt în general afectuoşi, foarte blânzi şi foarte serviabili, gata să ţină partea unei persoane iubite şi să cedeze de dragul armoniei. Mai mult, Vărsătorul fiind o zodie fixă, copiii din această zodie sunt foarte constanţi în iubirile lor, cât şi în alte înclinaţii.

Vărsătorul este, în esenţă, o zodie de intelect şi copiii din Vărsător au în general o inteligenţă vie pentru că Saturn şi Uranus, care guvernează această zodie, îi dau unul profunzime, celălalt intuiţie cu o înclinaţie spre ştiinţe, literatură şi filosofie. Sunt perseverenţi într-un mod remarcabil în tot ceea ce întreprind şi, ca urmare, reuşesc în toate. Cum Vărsătorul este a 11-a zodie, capătă şi atributele Casei a XI-a ; de aceea, copiii săi sunt în general iubiţi de asociaţii lor şi au umeroşi prieteni. Sunt foarte mândri şi geloşi de stima celorlalţi. Principalul lor defect, provenind dintr-o trăsătură caracteristică a lui Saturn, este că sunt predispuşi a se necăji. Ca şi copiii din Leu, sunt în extreme în iubirile lor şi în antipatiile lor : vor face totul pentru cei care şi-au câştigat afecţiunea lor, dar înţeleg rău orice tentativă făcută să-i manipuleze şi sunt, în aceste cazuri, extrem de încăpăţânaţi. Pe scurt, sunt foarte fermi în atitudinea lor mentală şi, o dată ce şi-au format o părere, e dificil să-i faci să şi-o schimbe. Sunt atât de sensibili la starea mentală a anturajului lor, încât aceasta le afectează bunăstarea fizică mai mult decât par a-şi da seama, căci Vărsătorul este una dintre cele mai senzitive zodii ale Zodiacului.

Copiii din Peşti
NĂSCUŢI DIN 20 FERUARIE PÂNĂ ÎN 20 MARTIE

Copiii din Peşti au o natură negativă, predispuşi la bruşte schimbări de stare şi, la fel ca şi copiii din Vărsător, sunt foarte sensibili la starea mentală a anturajului lor. Din această cauză este de cea mai mare importanţă ca părinţii acestor copii să-i păzească în copilărie de influenţa negativă a prietenilor răi, căci vechea maximă : "Mărul putred strică şi pe celelalte" ("La mauvaise compagnie corrompt les bonnes moeurs"), se aplică cu o forţă dublă la aceşti copii care absorb binele şi răul cu o uşurinţă egală şi până când vor fi învăţat să discearnă singuri binele şi răul, e obligatoriu ca paznicii lor naturali să-i protejeze. Au de asemenea, o puternică tendinţă spre mediumnitate şi frecventează şedinţe de spiritism, se află în pericol de a deveni prada spiritelor-control. Mai mult, având o natură extrem de flexibilă, nu vor avea niciodată forţă şi voinţă suficientă pentru a se elibera de influenţa la care vor fi fost vreodată supuşi şi aceasta poate cauza ruinarea întregii lor vieţi.

Aceşti copii sunt foarte liniştiţi, resemnaţi mai degrabă în a suporta nedreptatea, decât să lupte pentru drepturile lor ; şi nu din dezinteres, căci sunt geloşi - mai ales cei născuţi în ultimele grade ale Peştilor - ci pentru că naturii acestei zodii îi repugnă orice efort şi că în general nu vor să se zbată să lupte pentru drepturile lor. Pe şleau, sunt nişte leneşi. De aceea, părinţii trebuie să vegheze ca să li se dea o muncă regulată încă din copilărie, căci aşa se formează obiceiurile, când natura e mai plastică şi pot învăţa să devină activi cu mult mai puţin efort, decât mai târziu în viaţă. O dată ce copiii din Peşti au făcut un lucru oarecare, îi uimesc pe ceilalţi prin maniera metodică pe care o folosesc, profitând de fiecare mişcare a lor, până ce sarcina e gata, aparent cu puţine eforturi din partea lor. Onestitatea este o altă virtute a copiilor din Peşti ; sunt în general discreţi şi putem să le încredinţăm un secret cu toată încrederea.

Copiii din Peşti sunt, în general, buni şi simpatici, cordiali şi cu maniere blânde ; calităţi ce le atrag mulţi prieteni. Sunt reputaţi pentru plăcerea de a mânca bine şi de a bea bine. Dacă aceste tendinţe nu sunt înfrânate, le vor ruina viaţa şi vor atrage după ele o groază de boli. De aceea, părinţii acestor copii au datoria de a le arăta, prin precepte şi prin exemple, ceea ce trebuie să fie şi va însemna pentru ei o viaţă simplă şi frugală în anii în care se formează obiceiurile. Trebuie de asemenea, împiedicate exerciţiile prea violente la care se dedau cu plăcere în copilărie copiii din Peşti, atunci când o vitalitate abundentă îi incită. Mai târziu, de-a lungul vieţii, aceste lecţii vor aduce roade. Există şansa ca un copil care, datorită părinţilor lui, a învăţat în copilăria sa să-şi guverneze stelele, să fie sănătos la trup şi la minte, iubit şi respectat pentru bunele sale calităţi şi să se bucure din plin de viaţă. Pe scurt, aceşti copii au nevoie de o educaţie foarte îngrijită, ca să se prevină tendinţele rele şi să le dezvolte pe cele bune : cu acest scop astfel de suflete sunt trimise părinţilor. Această necesitate este pentru ei ocazia unei mari şi minunate dezvoltări sufleteşti.


Textele acestui site nu pot fi reproduse
fără acordul Şcolii Solomonare