Şcoala Solomonară - Mesajul Astrelor

Max & Augusta Foss Heindel
"Mesajul astrelor"


PRIMA PARTE
ASTROLOGIA NATALĂ

Capitolul I - Evoluţia demonstrată în Zodiac

Este un fapt bine cunoscut de către mistici că întreg cursul evoluţiei umanităţii este indisolubil legat de cel al Ierarhiilor divine care guvernează planetele şi semnele Zodiacului şi că trecerea Soarelui şi a planetelor prin cele 12 semne ale Zodiacului marchează de fapt, progresul omului în timp şi spaţiu. Ar fi oare de mirare dacă, în cursul cercetărilor noastre asupra dezvoltării spirituale a regnului uman am intrat în contact cu multe lucruri în raport cu Zodiacul care este în prezent limita sferei noastre de evoluţie ? Atât de multe lucruri au fost percepute în Memoria Naturii, ce clarifică un mare număr de pasaje obscure ale Bibliei, încât a trebuit, din când în când, să luăm notiţe despre acestea ; iar apoi, modul de asociere şi confruntare a acestor scrieri dispersate într-un ansamblu complet, a reprezentat mult timp o mare problemă. Chiar şi acum, ne dăm bine seama că ceea ce propunem aici nu este decât o slabă, o foarte slabă încercare de a prezenta studenţilor noştri acest mare corp de fapte a căror cunoaştere ne-a venit din Memoria Naturii. Simţim totuşi că aceasta va da o semnificaţie nouă şi profundă simbolurilor vechi şi că, arătând altora ceea ce am găsit, ne punem pe noi înşine în starea de a primi mai multă lumină.

Cât despre evoluţia viitoare a planetelor, Cosmogonia Rozicruciană ne învaţă că "atunci când fiinţele care locuiesc o planetă au atins un grad suficient de dezvoltare, această Planetă devine un Soare, centrul fix al unui Sistem Solar. Când fiinţele de la suprafaţa sa au atins un grad de evoluţie şi mai ridicat şi când, prin urmare, Soarele şi-a atins maximul de strălucire, el se divide într-un Zodiac şi devine, ca să spunem astfel, matricea unui nou sistem Solar."

"În acest fel marile Legiuni de Fiinţe care erau până acum limitate la acest Soare îşi obţin libertatea de acţiune asupra unui mare număr de astre de unde pot influenţa în diverse moduri sistemul care se dezvoltă în sfera lor de acţiune. Planetele, sau lumile-purtătoare de oameni cuprinse în acel Zodiac sunt, în mod constant, influenţate de către aceste forţe în moduri diferite, în funcţie de gradul de evoluţie pe care l-au atins."

"Soarele nostru nu putea să devină un Soare înainte să fi aruncat afară din el toate fiinţele care nu erau suficient de evoluate pentru a suporta rapiditatea vibraţiilor şi marea luminozitate a celor care erau calificate pentru această evoluţie. Toate fiinţele ce trăiesc acum pe diferite planete ar fi fost consumate, dacă ar fi rămas în Soare."

"Totuşi, acest Soare vizibil, deşi e câmpul evoluţiei Fiinţelor mult superioare omului, nu este deloc Tatăl altor planete, cum o presupune ştiinţa materialistă. Chiar el, la rândul lui, este o emanaţie a Soarelui spiritual Central, care este sursa invizibilă a tot ce ESTE în Sistemul nostru Solar. Soarele nostru vizibil nu este decât oglinda în care sunt reflectate razele de energie emanate de Soarele spiritual. Soarele real este la fel de invizibil ca Omul real."


(Max Heindel, Cosmogonie des Roses-Croix, Paris, Leymarie, 1925, p. 226 sau pag. 244,
cf. ed. a II-a în lb. română, în trad. lui Adrian Anastasiu)

Din ceea ce am spus e evident că marile Ierarhii spirituale, care în prezent ghidează evoluţia noastră, au primit o educaţie prealabilă în planuri anterioare de manifestare. Este de asemenea, evident că ceea ce ei fac acum pentru noi, noi o vom face cândva pentru alţii. Încă de pe acum cei mai avansaţi din rasa noastră merg pe cărarea Iniţierii şi au ajuns astfel ca stadiu de evoluţie, cu mult deasupra condiţiei generale a omenirii noastre prezente. Ştim că cei care au trecut prin Şcoala Mercuriană şi prin Misterele Minore, şi care şi-au luat gradele la Şcoala Marilor Mistere, pregătesc evoluţia umană pentru Perioada lui Jupiter. Ei au intrat în planeta Jupiter printr-una dintre lunile sale, care serveşte drept grad pregătitor. Există, din păcate, alţii care au urmat un drum cu totul diferit.

Citim în Cosmogonia Rozicruciană (p. 245 - 246) că, aşa cum toată populaţia pământului a fost cândva aruncată din Soarele actual din cauza neputinţei sale de a se susţine pe acelaşi palier de vibraţii cu fiinţele mai avansate care se aflau acolo, tot aşa a fost necesar, în timpul Epocii Lemuriene, să fie expulzaţi de pe Pământ un mare număr de întârziaţi. De aceea Luna a fost lansată în spaţiu pentru a se învârti ca satelit în jurul Pământului nostru. Nefericiţii săi locuitori degenerează gradual şi va veni timpul în care se vor duce cu toţii pe planeta Saturn, care este poarta Haosului. De acolo vor fi proiectaţi în spaţiul interplanetar pentru a aştepta timpul când vor fi create, într-un nou sistem şi în alt ciclu de evoluţie.

Poarta Vieţii şi a Morţii

Astfel, Zodiacul şi planetele se prezintă ca o carte în care putem citi istoria omenirii din vremile trecute ; fiind în acelaşi timp şi o cheie a ceea ce viitorul ne-a rezervat. În faimosul Zodiac al Templului din Denderah, Racul nu este prezentat sub forma unui crab, ci sub cea a unui scarabeu, emblema sufletului ; de aceea Racul a fost întotdeauna recunoscut, atât în timpurile străvechi, cât şi de către misticii moderni, ca sfera sufletului, Poarta Vieţii prin care spiritele, atunci când se reîncarnează, trec din Zodiac în regiunile sublunare. El chiar este guvernat de către Lună, care este planeta fecundităţii. Semnul său opus, Capricornul, este guvernat de către Saturn, planeta Morţii şi a Haosului, redat simbolic ca "secerătorul ţinând într-o mână coasa şi în cealaltă o clepsidră". Aceste două semne opuse sunt prin urmare, momentele critice în cariera sufletului. Racul şi Capricornul marchează fiecare, punctul cel mai de sus al ascensiunii Soarelui în emisfera boreală şi punctul cel mai de jos al coborârii sale în emisfera australă. Observăm că în timpul verii, când Soarele este în sfera Racului şi a semnelor sale aliate, fecunditatea şi creşterea sunt în plină forţă, dar când Soarele se află la Sud, în Capricorn, natura este în repaus : este iarnă. Cursa circulară a Soarelui printre cele 12 semne ale Zodiacului determină anotimpurile : primăvara favorabilă germinării miriadelor de seminţe ajunse pe pământ, apoi multiplicarea însoţită de sunetele vieţii manifestate în plen până toamna târziu, când aceasta devine sumbră şi mohorâtă, ajungând în final în inerţia iernii, sub imperiul lui Saturn. Totul apare simbolic în mişcarea încetinită a precesiei Echinocţiilor, unde Soarele sub o aparentă degerescenţă, dând naştere transformărilor succesive cunoscute sub numele de Evoluţie. Aparenta revoluţie a Soarelui marcând anotimpurile, simbolizează de fapt, naşterea şi moartea raselor, a naţiunilor, cu tot ansamblul religiilor şi credinţele lor. Spunem cu alte cuvinte, că Zodiacul şi constelaţiile, reprezintă simbolistica dezvoltării noastre trecute, prezente şi viitoare.

Capricornul

Capricornul sau Capra nu este deloc animalul cu acest nume, ci un animal jumătate capră, jumătate peşte. Guvernatorul său saturnian şi faptul că primeşte Soarele în zorii fiecărui an, îl asociază, prin analogie, începutului epocilor precesionale. Reprezintă faza evoluţiei ce acoperă transformarea speciilor, de la peşte la mamifer, trecând prin amfibie. Firea războinică proverbială a caprei este, desigur, simbolul luptei pentru viaţă, în care cel slab trebuie să piară, în cazul în care nu se îndepărtează de duşmanii săi. Iacob, în capitolul 49 al Genezei îi binecuvântează pe cei 12 copii ai săi, care simbolizează cele 12 semne ale Zodiacului. El vorbeşte acolo de Naphtali, ca de o căprioară pusă în libertate : este chiar simbolul Capricornului, căci atunci când Soarele este în acest semn, la solstiţiul de iarnă, îşi începe cursa peste cercul celor 12 semne, cursă pe care trebuie să o termine într-un timp bine determinat, de un an.

Săgetătorul

Când, prin precesie, Soarele părăseşte Capricornul, el intră în semnul Săgetătorului, figurat în Zodiacul simbolic de un Centaur, jumătate om, jumătate cal, ceea ce indică clar că am evoluat la starea de om, trecând prin starea de animal. Centaurul îşi întinde arcul, arătând astfel că există un lucru pe care spiritul uman îl caută în pelerinajul său prin materie, un lucru dincolo de materia însăşi, la care aspiră ca la un ideal înalt, de aceea arcul său vizează cerurile.

Scorpionul

Gradul următor de dezvoltare aparţine mai degrabă planului mental decât planului fizic. Natura acestei dezvoltări este indicată de trecerea Soarelui prin semnul Scorpionului, reprezentat de un şarpe sau un scorpion, emblema vicleniei şi a subtilităţii. Este evident, după acest simbol, că prima facultate mentală evoluată a omenirii copil a fost viclenia ; şi putem să ne dăm seama bine că este şi o trăsătură caracteristică a claselor inferioare şi a firilor josnice din omenirea noastră actuală.

Balanţa

Dar când Soarele intră în semnul Balanţei, prin precesie, Balanţa raţiunii îi dă un nou elan pe calea evolutivă. Sub îngrijirile instructorilor divini, omul avansase, în acel timp, în punctul în care, datorită acestei noi facultăţi, raţiunea, putea fi făcut complet responsabil faţă de legile Naturii şi să recolteze astfel ceea ce semănase, ca să fie capabil să înveţe lecţiile vieţii prin propria sa experienţă, să fie capabil să deducă relaţiile ce există prin acţiunea legilor cauzei şi efectului, iar cu timpul, să se controleze putând astfel, să înainteze pe Cărare.

Fecioara

Astfel, sub îndrumarea Ierarhiilor divine, concentrate succesiv în semnele Capricornului, Săgetătorului, Scorpionului şi Balanţei, omul şi-a însuşit atributele sale fizice, morale şi mentale, găsindu-se astfel gata echipat pentru a se dedica dezvoltării laturii spirituale ale evoluţiei sale. Germenele acestui proces este ascuns în Fecioara Cerească, adică semnul Fecioarei, care este sensul subtil al Concepţiei Imaculate, Mama Cerească al lui Hristos şi a unui mare număr de adepţi. Sublimul acestui semn, având poate cea mai adâncă încărcătură mistică din Zodiac, nu poate fi perceput în toată splendoarea lui, decât prin iluminare, prin revelaţie interioară. În fiecare an, la solstiţiul de iarnă, Madona Imaculată este în ascensiune la miezul nopţii, în timp ce Soarele nou-născut, face să crească grâul şi viţa-de-vie pentru a salva omenirea de frigul şi foametea ce ar rezulta inevitabil dacă ar rămâne în emisfera australă. Soarele este legitimul simbol al Salvatorului născut pentru a-şi hrăni turma cu pâinea vieţii spirituale. Dar aşa cum trebuie să avem ochii exersaţi cu lumina, pentru a vedea Soarele, tot aşa Hristos trebuie să fie născut înlăuntrul nostru, înainte de a putea percepe lumina spirituală. Cum spune Agelus Silesius :

"Bien que le Christ mille fois dans Bethléem soit né,
S’il n’est né en toi-męme, ton âme reste isolée.
Vers la croix du Golgotha tu regardes en vain
A moins qu’en toi-męme elle ne soit dressée."

"Dacă Hristos, de mii de ori în Bethleem s-ar fi născut,
Fără să-i simţi vreodată, sublima-i întrupare,
Privind crucea Golgotei vei fi surd şi mut,
Copil pierdut, rătăcitor la drumul mare."

De aceea, prin trecerea precesională a Soarelui prin semnul Fecioarei, a fost dat impulsul fecundant pentru naşterea Hristos-ului în om. Căsătoria mistică a sinelui inferior cu Sinele Superior, concepţia imaculată şi maternitatea divină care hrăneşte în profunzimile inimii sale, departe de ochii unei lumi dispretuiţoare, "Hristos-ul nou-născut", sunt experienţe reale a unui număr tot mai mare de fervenţi. Fără prototipul ceresc, fecundat de precesia solară, toate acestea ar fi imposibile. Acest ideal nu a fost înţeles pe deplin în timpurile străvechi, cum este în zilele noastre : motivul va apărea atunci când vom ajunge la examinarea semnelor opuse ale Zodiacului.

Leul

Un viitor mare îi este rezervat acestui descendent al Fecioarei Cereşti. Ascultaţi minunata profeţie a lui Isaia : "Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia se va odihni pe umărul Lui şi-L vor numi Minunat, Sfetnic, Dumnezeu Puternic, Tată Veşnic, Domn al Păcii. Mărirea şi pacea împărăţiei Sale nu vor avea sfârşit." (Isaia 9:5-6)

Omenirea trebuie să se ridice la o înălţime considerabilă pe plan spiritual şi lucrul aceasta este simbolizat de trecerea precesională a Soarelui prin semnul regal al Leului, regele animalelor. Este o aluzie evidentă la Regele Creaţiei care, în acest caz, va personifica cele trei mari virtuţi ale omul evoluat : Forţă, Înţelepciune, Frumuseţe.

E minunat să urmăreşti diferitele faze ale religiilor date Marii Rase Ario-Semitice din momentul în care a fost desemnată în ultima treime a Epocii Atlanteene, până la sfârşitul Epocii Vărsătorului când o nouă rasă se va fi născut definitiv. Acest aspect al Zodiacului va fi subiectul paginilor următoare. El va răspândi lumină asupra multor pasaje obscure ale Bibliei, cum doar Ştiinta Cosmică poate să o facă.

Când vom examina Zodiacul sub dublul său aspect religios şi evolutiv cu ajutorul celor 6 perechi de semne opuse în care pot fi divizate toate cele 12, vom începe cu Racul şi Capricornul pentru motivul arătat în paginile precedente : că acestea sunt punctele solstiţiale în care Soarele îşi atinge cea mai înaltă şi cea mai joasă declinaţie.

În primele trei perechi de semne zodiacale, Racul şi Capricornul, Gemenii şi Săgetătorul, Taurul şi Scorpionul, putem citi istoria evoluţiei şi religiei umane în cele trei părţi ale Epocii Atlanteene. În celelalte trei perechi de semne, Berbecul şi Balanţa, Peştii şi Fecioara, Vărsătorul şi Leul, găsim cheia dezvoltării omului în Epoca Ariană. Şi aceasta este divizibilă în trei perioade distincte :

- Vârsta Ariană, de la Moise la Hristos, cuprinzând Berbecul şi Balanţa ;

- Vârsta Peştilor, adică cele două milenii ale Catolicismului, de la Iisus Hristos pînă în zilele noastre, cuprinzînd Peştii şi Fecioara ;

- şi, în sfârşit, cei 2000 de ani care vor urma ai Vârstei Vărsătorului. Vărsătorului şi Leului vor fi, prin precesia solară, iluminaţi şi animaţi datorită exaltaţiei Fiului Omului, la starea de Supraom, prin Hristos-ul interior, Leul lui Iuda.

Este greşit să ne imaginăm că Epoca Atlanteeană a durat doar pe timpul precesiei Soarelui prin Rac, Gemeni şi Taur, adică o perioadă de 6000 şi câteva sute de ani. Există spirale în interiorul altor spirale şi o recapitulare are loc de-a lungul epocilor şi la rase, în aşa fel încât putem determina care este destinul general, studiind trecerea Soarelui prin aceste semne, analizându-i de asemenea sensul şi simbolul. Trebuie să spunem, de asemenea că, cu cât avansăm, cu atât spiralele se fac mai mici, iar timpul în care poate fi îndeplinită o anumită dezvoltare este tot mai scurt şi aceasta din cauza progreselor efectuate în epocile precedente. De aceea este foarte probabil ca era actuală să fie ultima spiră şi ca epoca ce va veni (a Vărsătorului) să fie ultima zi a şcolii pregătitoare, care trebuie să ne găsească pregătiţi pentru a Şasea Epocă, ce va începe când Soarele, prin precesie, va intra în Capricorn.

Aceasta vrea să spună, bineînţeles, că cea de-a doua Venire a lui Hristos trebuie să aibă loc chiar înaintea acestui timp. Deşi ni se pare că un număr mare de semne par să o indice, nu este decât o simplă conjunctură. De-a lungul secolelor, mii de persoane au fost înclinate să creadă ad literam, factorul temporar referitor la viitoarea revenire a lui Hristos. Totuşi, e mai bine să credem că acest eveniment va avea loc curând, decât să ne gândim cum o fac unii, că nu va veni niciodată, deoarece în acest caz, Marea Zi ne va găsi nepregătiţi şi ne vom vedea printre rândurile întârziaţilor, incapabili să asistăm la căsătoria Eul-ui Superior cu Sinele Inferior, din cauză că nu posedăm un "corp al sufletului", rochia de nuntă necesară dezvoltării noastre spirituale.

Racul şi Capricornul

Trecerea Soarelui, prin precesie, peste semnul Racului desemnează, împreună cu semnul său opus, Capricornul, prima treime a Epocii Atlanteene care a fost în esenţă umedă, din cauza ceţii care acoperea tot Pământul. Niebelungii sau "Copii Ceţurilor" trăiau pe atunci în cavităţile Pământului. Racul, am spus-o deja, era reprezentat în vechime printr-un scarabeu, simbolul sufletului, căci pe atunci umiditatea era mai mult un suflet, decât un corp.

Semnul Racului este de natură apoasă, iar semnul său opus, Capricornul, în jumătatea sa peşte, simbolizează de asemenea această viaţă acvatică în timpul trecerii precesionale a Soarelui prin semnul Racului. Luna, planeta fecundităţii, indică în mod mistic această perioadă de germinare, în timp ce omenirea începea să-şi exerseze funcţiile sale creatoare pentru a răspunde dorinţelor trezite în ea de către spiritele luciferiene. Astfel, omenirea şi-a deschis Porţile Vieţii fizice prin Rac, pentru a se rătăci în sfera terestră, dar în faţă se afla guvernatorul Capricornului, gata să o lovească cu coasa sa şi să o retrimită prin Porţile Morţii, în împărăţiile spirituale, care sunt adevărata sa patrie. Capricornul este opusul Racului şi încarnează idealul caprei escaladând munţii : tot aşa omul trebuia să părăsească regiunile joase ale Atlantidei pentru a se ridica deasupra ceţurilor.

Gemenii şi Săgetătorul

Condiţia noastră, în timpul celei de-a doua treimi a Epocii Atlantiene, este figurată de trecerea Soarelui prin semnul Gemenilor, reprezentând copilăria omenirii. De-a lungul acestei perioade, separarea sufletelor, cu ajutorul vălului cărnii pe care îl numim corp, este mai evidentă, deoarece atmosfera se luminase deja considerabil şi facultăţile spiritului se concentrau din ce în ce mai mult în instrumentul său fizic. Cu iluzia sinelui personal se născu ideea de "eu" şi de "tu", de "al meu" şi de "al tău" şi interesele noastre individuale au început să se lovească de cele ale altora în aşa fel, încât o tragedie precum cea a lui Cain şi Abel devine posibilă. Mai mult, vărsarea de sânge nu s-a limitat la fiinţele umane, căci Biblia ne spune că "Nimrod era un vânător puternic" (Cartea întâia Paralipomena - întâia a Cronicilor 1:10). Acest ideal sălbatic este exprimat în Centaurul ceresc, Săgetătorul înarmat cu arcul său.

Aceste două perechi opuse, Rac - Capricorn, Gemeni - Săgetător pot fi considerate ca hieroglifele preistorice ale unei dezvoltări realizate în ani siderali ai unui trecut îndepărtat, deşi nu mai puţin important. Timpurile noastre moderne, cu progresul pe care-l aduc, sunt reprezentate simbolic prin cele două perechi de semne conţinute în crucea fixă: Taurul, Leul, Şarpele (Scorpionul) şi Omul.

Din acest motiv cele două perechi de opuşi conţinând aceste semne fixe, Taurul - Scorpionul, Leul - Vărsătorul sunt menţionaţi în Biblie şi vom vedea că sistemele moderne de religie sunt pline de aluzii la cele trei perechi de semne opuse, Vărsătorul - Leul şi celelalte două perechi de semne adiacente, Berbecul - Balanţa şi Peştii - Fecioara. Aceste trei perechi de semne opuse sunt, cum am menţionat-o deja, emblema dezvoltării întregii Epoci Ariene. În timpul primei treimi a acestei epoci, Soarele trecu, prin precesie, prin semnul Berbecului ; a doua treime a găsit Soarele în Peşti ; în timpul celei de-a treia el va trece prin semnul Vărsătorului. Deci, punctul solstiţial al Capricornului va asista la inaugurarea unui nou ev sau ciclu.

Pregătirea spirituală pentru această dezvoltare a început prin anul 13.000 î. Chr., când Soarele era, prin precesie, în semnul Balanţei. Au urmat diferite faze ale acestei impregnări germinative a umanităţii acelei epoci, în timpul trecerii prin precesie, a Soarelui prin Fecioară, Leu şi culmină în Rac, aproximativ 8.000 î. Chr., când restul Atlantidei a fost complet acoperită de ape, eveniment consemnat şi pe care preoţii egipteni i l-au relatat şi lui Platon. Vom vedea în curând cum germenii de ideal daţi omenirii în acele zile îndepărtate, s-au dezvoltat şi înflorit, în factori ai progresului uman şi în tipuri de spiritualitate de cea mai mare importanţă.

Taurul şi Scorpionul

În timpul ultimei treimi a Atlantidei, exacerbarea egoismului ajunse la o cotă mai rea ca niciodată, iar viziunea spirituală se pierduse la majoritatea fiinţelor umane, ce trăiau doar pentru planul material şi se mândreau cu posesiunile lor pământeşti.

Taurul chiar era adorat de către ei ca emblemă a forţei necesare pentru a cuceri lumea materială. Acesta era un adevăr simbolic, din cauza forţei sale prodigioase, dar de fapt şi o realitate ; el fiind de un ajutor inestimabil. Proverbul despre "vasele de carne din Egipt" a rămas până azi o ilustrare tipică despre modul în care acest animal le furniza pe deplin hrana necesară nevoilor lor fizice, iar laptele fiind un produs principal în alimentaţie. Posesiunea de mari cirezi era deci, dorită cu ardoare de către aceste naţiuni aflate încă în copilărie. Cultul Taurului a fost inaugurat sub precesia solară prin acest semn, în timpul primilor mari ani siderali şi continuă până în timpurile comparativ moderne în care Soarele, prin precesie, parcurse semnul Taurului Ceresc.

Atunci când Soarele intră (prin precesie) în semnul Mielului, Aries (Berbecul), au fost inaugurate religiile ariene. Religia Mielului trebuie să domine tot Marele An Sideral următor în timpul căruia Soarele, prin precesie, va trece în cele 12 semne ale Zodiacului, aşa cum religia Taurului a dominat în anul ceresc precedent, înţelegând prin aceasta timpul în care Soarele a intrat (prin precesie) în Taur şi l-a părăsit pentru a trece în semnul următor.

Totuşi, noile religii nu se revelează în întreaga lor plenitudine de la început ; se nasc şi se supun unei lungi perioade de gestaţie, cu mult înainte ca religia căreia trebuie să-i succeadă să-şi fi terminat existenţa sa materială. La fel, o religie veche, pe punctul de a fi abolită, supravieţuieşte mult timp după ce religia care-i succede a devenit sursa oficială a progresului umanităţii. Semiţii originari, aleşi pentru a inaugura cultul Mielului, Aries, în timpul epocii ariene, ieşiră din Egipt (Casa Taurului), şi nu din Egiptul nostru modern. Povestea Faraonului care încercă să se opună emigrării lor şi se înecă urmărindu-i, se raportează la Atlantida, care a fost acoperită de ape, cu multe mii de ani înainte de presupusa fugă a lui Moise în fruntea Israeliţilor, traversând "Marea Roşie". Faptul pe care se sprijină această poveste este că o mulţime de oameni părăsiră ţara în care "Taurul" era adorat (Atlantida sau Egipt) şi ai cărei locuitori se înecaseră, pentru a merge în căutarea unui "Pământ Promis" (Ţara Făgăduinţei), dincolo de apele ce înghiţiseră "o naţiune necredincioasă". Acolo se consacrară cultului Mielului, care fusese sacrificat în Egipt (colonia atlantă). Prin sângele său, aceşti pionieri au fost prezervaţi morţii, şi de acolo vine simbolul Mielului sacrificat încă de la fondarea lumii (actuale), numită Epoca Ariană. Salvarea lui Noe reprezintă un alt aspect al aceleaşi legende, raportându-se la ceţurile care, după ce au învăluit Atlantida, se condensară în ploaie şi inundară părţile joase ale pământului, lăsând o atmosferă luminată. Atunci, Curcubeul se arătă pentru prima oară ca aurora Noului Ev, Epoca Ariană în care a fost făcută o nouă alianţă cu pionierii civilizaţiei viitoare.

Atlantida era casa Taurului şi când Soarele, prin precesie, a părăsit acest semn, religia Mielului a fost definitiv inaugurată. De atunci încolo cultul Taurului a fost abrogat şi când câţiva dintre cei din rasa pionierilor, eliberaţi de vechea lege a Atlanţilor prin sângele Mielului, Aries, abandonară credinţa şi adorară "Viţelul de aur" al Vârstei Taurului, acţionând contrar legii progresului, fură declaraţi "idolatori" şi condamnaţi ororii de către Ierarhii divini a căror sarcină era să-i ghideze în timpul evului care trebuia să preceadă venirea lui Hristos. Din cauza nesupunerilor repetate, mulţi a fost "pierduţi" şi doar evreii din zilele noatre mai menţin trăsăturile caracteristice ale originii lor atlanteene. (Cosmogonia Rozicruceană, pag. 288.)

Pentru cine nu posedă cheia astrologică, Biblia este într-adevăr o carte închisă, dar cu această cheie, totul devine diferit. În Vechiul Testament se face aluzie la două categorii de animale : vitele, care aparţin Epocii Taurului ; oile şi caprele celei ale Berbecului, în care doar aceştia serveau sacrificiilor (erau permise şi turturelele, ca o concesie făcută sărăciei). Toate marile personaje ale Vechii Legi erau păstori (Arieni) şi Hristos s-a anunţat El însuşi ca Păstorul cel Bun.

În Noul Testament apare un alt animal, Peştele, care joacă un rol proeminent, şi chiar şi Apostolii a fost numiţi "Pescari de Oameni", căci atunci Soarele, prin precesie, era aproape de vârful semnului Peştilor. Hristos a vorbit de timpul în care trebuia să vină Fiul Omului (Vărsătorul). Vedem cum cariera noastră evolutivă se găseşte trasată în aluziile secrete, cu nuanţe astrologice, presărate în capitolele Bibliei.

Studentul posedă în prezent o linie generală a mersului evenimentelor pe care va fi bine să şi le amintească.

Iisus învăţa mulţimile cu ajutorul parabolelor, dar explica misterele Împărăţiei, discipolilor Săi. Mai apoi, Pavel dădea carnea spirituală celor puternici, dar laptele doctrinei mulţimii, căci a existat întotdeauna o latură exoterică şi o latură ezoterică în orice religie. Luând semnul Taurului pentru a simboliza cultul acestui animal, aşa cum se practica în acele timpuri în Egipt, în Persia şi în alte ţări, găsim că semnul opus, Scorpionul, simbolizează religia ezoterică a sacerdoţiului, care era gardianul Misterelor vechi ale atlanţilor.

La acest subiect remarcăm mai întâi că semnul Scorpionului este reprezentat în Zodiac de un Scorpion sau Şarpe şi atragem în mod special atenţia studentului asupra faptului că Scorpionul îşi are acul la coadă, în timp ce Şarpele îşi are veninul în dinţi. Aceasta este foarte semnificativ, după cum vom vedea în curând.

Căutând cuvântul "şarpe" în Biblie, găsim că există aproximativ şapte cuvinte care au fost traduse astfel şi că unul dintre ele, împrumutat de la egipteni este Naja. Găsim acest cuvânt înscris pe tabletele templelor vechi ale Egiptului, când Osiris, zeul-Soare, este salutat în momentul în care ţâşneşte din abisul primordial. Era atunci încoronat de glorie şi purta, ca emblemă a înţelepciunii cosmice, Uraeus Naja, figurat printr-o parte a corpului şarpelui cu capul ce avea protuberenţa într-un punct al frunţii situat chiar deasupra nasului acolo unde îşi are sediul spiritul uman. Hristos făcea deci, aluzie la vechii iniţiaţi când zicea : "Fiţi înţelepţi ca şerpii." (Matei 10:16)

În vechiul Egipt, regele purta o coroană ornată cu un şarpe dublu, Uraeus sau Naja. Aceasta reprezenta faptul că el îndeplinea o dublă funcţie de rege şi de preot în virtutea înţelepciunii sale divine. În India, de asemenea, paznicii Învăţăturilor Doctrinei Misterelor erau numiţi Nagas sau Şerpi. (În context putem aminti termenul de Nagual utilizat în Mexic de către rasa roşie, pentru a desemna pe şamanul-şef, având printre altele şi sarcina păstrării unor informaţii secrete, vezi cultul şarpelui-cu-pene. n. edit.)

În "Edele" islandeze, Vedele Nordului, Siegfried, căutătorul adevărului, omoară şarpele, îi gustă sângele şi capătă înţelepciunea. Dar e nevoie oare să căutăm în afara propriei noastre religii dovada că şarpele este simbolul înţelepciunii, din momentul în care Hristos a spus El Însuşi : "Fiţi înţelepţi ca şarpii" ? Şarpele nu este desigur destul de perspicace pentru a justifica semnificaţia literală a acestui aforism ; dar dacă înţelegem că, atunci când focul creaţiei se ridică de-a lungul măduvei spinării, face să vibreze corpul pituitar şi glanda pineală, punând Ego-ul în comunicare cu lumile invizibile, descoperind un sens ascuns, aluzia este foarte clară.

Există totuşi, o fază de un ordin inferior a dezvoltării spirituale, simbolizată în timpurile străvechi de Uraeus sau şarpele plasat la buric pentru a arăta că facultăţile mediumnice ale plexului solar fuseseră dezoltate. Mediumnitatea este o fază negativă de clarviziune sau de claraudiţie, posedată de către o persoană care profetizează sub controlul unei inteligenţe străine. Această fază nedorită de clarviziune era reprezentată în Zodiac prin simbolul Scorpionului, care-şi poartă acul la coadă. În iniţiatul-şarpe, Focul Cosmic Creator era ridicat până la cap, pentru a servi unui scop spiritual ; la medium, energia creatoare se exprimă într-un scop egoist şi senzual, prin organele de procreare care guvernează Scorpionul.

Punctul situat între sprâncene, din care iese şarpele este sediul vieţii, în timp ce tot ceea ce vine din burtă este destinat acului morţii, conţinute în coada Scorpionului.

Dacă, având această explicaţie, ne întoarcem acum la Biblie, vom găsi că un mare număr de lucruri obscure până acum, devin foarte clare. După cum am spus-o, cuvântul egiptean desemnând acest Uraeus sau şarpe este Naja ; el a fost împrumutat de către israeliţii care au exprimat facultatea negativă a mediumnităţii adăugîndu-i sufixul "oth" : Naioth, în timp ce cei care erau apţi să funcţioneze conştient în lumile spirituale erau numiţi Naim, "im" fiind terminaţia pozitivă masculin, plural. Dacă citim capitolul 19 al cărţii întâi a lui Samuel având această înţelegere, vedem imediat că incidentul povestit acolo este de natură mediumnică. David, temându-se de Saul se duse cu Samuel la "Naioth" (Cartea întâia a Regilor 19:18-19, 22-23). După traducătorii Bibliei, Naioth e presupus a fi un loc ; şi poate chiar exista un sat cu acest nume : dar dacă aşa stăteau lucrurile, însemna că oamenii care locuiau acolo erau Naioth sau mediumi. În capitolul citat, ei sunt numiţi profeţi pentru că, de îndată ce o persoană trecea de zidul exterior, începea să profetizeze sau să vorbească prin sugestie. Chiar Saul, când veni acolo neliniştit să-l prindă pe David şi să-l omoare, a fost apucat de spirite şi a început să profetizeze, spre marea surpriză a tuturor celor prezenţi.

În Noul Testament se spune că Hristos s-a dus în cetatea Nain şi a înviat pe Fiul unei Văduve (Luca 7:11-17). În versiunea latină, acest oraş nu era numit Nain, ci Naim. Nu e mai puţin semnificativ că aceste trei nume Naim, Naioth şi Endor, în care se presupune că ar fi trăit profetesa care îl asistă pe Saul, sunt în aceeaşi localitate aproape de Muntele Thabor (Matei 17:1-13).

Orice francmason ştie că membrii Francmasoneriei sunt numiţi "Fii Văduvei" ; şi se spune în Biblie că Hiram Abif, maestru arhitect al templului lui Solomon şi meşteşugar foarte îndemânatic, era Fiul unei Văduve. Putem repeta aici legenda masonă care ne furnizează motivul. Putem să o găsim în "Fancmasonerie şi Catolicism" (Max Heindel, Freemasonry and Catholicism) precum şi în diferite publicaţii rozicruciene. Va fi suficient să spunem că povestea din Biblie la care am făcut aluzie se referă la un Naim, la un fiu al Văduvei, adică la un iniţiat din vechea şcoală a Şarpelui, căci preoţii din Egipt erau "phree messen", copii de lumină. Fiecare avea în el vechea Înţelepciune a Şarpelui. Dar o nouă religie trebuind să fie inaugurată, devine necesar ca vechii Iniţiaţi să fie ridicaţi la Misterele Evului Născând. De aceea Hristos, Leul lui Iuda, Stăpânul noii Împărăţii, merse spre Fiul Văduvei din Naim pentru a-l ridica prin strângerea puternică a ghearelor Leului. Şi putem să remarcăm că primul iniţiat al Legii noi a fost Hiram Abif, cel mai mare iniţiat al vechii Legi, care, prin această nouă iniţiere pe care i-a dat-o Hristos, deveni Creştin, se angajă să poarte Rosa şi Crucea, simbolurile învăţăturilor Noilor Mistere ale Lumii Occidentale şi primi atunci numele simbolic de Christian Rozenkreutz.

În consecinţă, din momentul în care Soarele intră, prin precesie, în semnul Berbecului, a te deda cultului exoteric al Taurului sau cultului înţelepciunii ezoterice a Şarpelui deveni o crimă din partea poporului ales. Din acelaşi motiv este vorba de idolatrie, când occidentalii adoptă religiile orientale, Hinduismul, Buddhismul şi alte învăţături similare. Căci în timpul Epocilor Ariene doar religiile ariene, religiile Mielului, acţionează cu rezultat asupra evoluţiei umane. Toate sistemele anterioare sunt nocive popoarelor occidentale şi, cu timpul, popoarele occidentale vor fi forţate să îmbrăţişeze această religie, fără de care ar rămâne mult întârziaţi, în mersul evoluţiei.

Epoca ariană

Berbec - Balanţă

Epoca ariană se poate diviza în trei sub-ere, care sunt deservite de religia Mielului. Prima diviziune se referă la timpul în care Soarele a trecut, prin precesie, prin semnul Berbecului (Mielul). Iisus se născu când, Soarele, prin precesie se afla cu echinocţiul primăverii la aproximativ 7 grade în Berbec ; astfel, cele 23 de grade parcurse înainte, aparţin perioadei Vechiului Testament atunci când poporul ales era în captivitate şi pierdut în deşertul lumii. Noua religie nu era încă fondată. În acel moment a apărut Hristos, care inaugură definitiv această nouă învăţătură. Nu a venit pentru a distruge nici vechile profeţii, nici Legea, ci pentru a ne da, o dată acestea împlinite, ceva mai înalt. Semnul opus al Berbecului este Balanţa, Balanţa de Dreptate ; de aceea se spune despre noua religie că în ziua judecăţii Hristos va apărea pentru a face dreptate fiecăruia după lucrările împlinite în trup.

Peşti - Fecioară

Hristos a fost Marele Păstor, dar Şi-a numit discipolii "Pescari de Oameni", deoarece atunci Soarele, prin precesie, părăsea semnul Mielului pentru a intra în cel al Peştilor. O nouă fază a religiei ariene se releva.

Este de remarcat faptul că Noul Testament nu menţionează nici Taurul, nici Mielul, dar că aluziile la Peşti sunt frecvente. Semnul Fecioarei cereşti este proeminent aici, iar spicul de grâu al Fecioarei este Pâinea Vieţii, pe care nu o putem obţine, decât printr-o puritate imaculată. De aceea Hristos a hrănit cu peşte şi pâine mulţimea care-L asculta.

Înaintea erei lui Hristos, religia nouă a Mielului nu ar fi putut să se instaureze. Moise, primul său şef, nu a putut conduce poporul ales până la "Pământul Promis". Lucrul acesta i-a fost rezervat lui Ioşua, fiul lui Nun (Ieşirea 33:11). Ioşua este termenul evreu pentru "Iisus", iar cuvîntul "Nun" înseamnă "peşte", în limba ebraică. În acest mod a fost prezis că religia Mielului îşi va atinge apogeul în timpul trecerii precesionale a Soarelui în semnul Peştilor.

Această profeţie s-a îndeplinit, deoarece timp de 2000 de ani care s-au scurs de la naşterea lui Iisus, religia occidentală a fost propovăduită de către preoţi celibatari, ce aduceau cultul Fecioarei Imaculate, simbolizată de semnul ceresc al Fecioarei, care este complementar Peştilor. Acelaşi cler a impus de asemenea, să se înlocuiască, în anumite zile, carnea cu peştele. Când Evreii abandonară vasele cu carne din Egipt, unde era sacrificat Taurul, ei o părăsiră prin sângele Mielului. Dar în Legea nouă a Peştilor nu se prescrie nici o vărsare de sânge şi, în anumite zile, mâncatul cărnii este condamnat ca un păcat. Căci omul trebuie acum să înveţe a se abţine de la carne şi să-şi depăşească înclinaţiile sexuale (să-şi învingă dorinţa pentru trup şi să-şi îmblânzească lăcomia cărnii).

Acest ideal a fost încercat sub Legea ariană în timp ce poporul ales era încă în aşa-zisul Deşert ; a rămas însă fără succes : omul refuză mana cerescă. Totuşi, trebuie să abandonăm acum obiceiurile de canibal, şi este foarte probabil că se vor face paşi mari în următorii 700 de ani care ne separă de era Vărsătorului, cu scopul de a se abţine de la folosirea cărnii şi de a-şi învinge apetiturile carnale, căci Fecioara, şi spicele de grâu pe care acest semn le conţine, simbolizează aceste două idealuri ca fiind de o valoare inestimabilă pentru dezvoltarea sufletului în epoca noastră.

Jupiter, planeta bunăvoinţei şi a filantropiei, guvernând Peştii, a fost un factor puternic în dezvoltarea altruismului de-a lungul celor două milenii trecute.

Vărsător - Leu

Se spune adesea : copilul este tatăl omului. Plecând de la acest principiu, e permis să se spună că Fiul Omului este Supraomul. De aceea, atunci când, prin precesie, Soarele va trece în semnul ceresc al Vărsătorului, vom intra (ezoteric) într-o fază nouă a religiei Mielului. Idealul spre care trebuie să tindem este indicat de semnul opus, Leul.

Luna, care este habitatul autocratului Legislator şi Guvernator al raselor, Iehovah, este exaltată în Taur. Ori, toate religiile de Rasă, chiar şi faza mozaică a religiei ariene a Mielului, cereau o jertfă pentru orice încălcare a Legii. Dar Soarele este exaltat în Berbec, iar când Marele Spirit Solar - Hristos - a venit ca Mare Preot al religiei Ariene, abrogă sacrificiul celorlalţi oferindu-Se El Însuşi ca un sacrificiu perpetuu pentru păcat.

Ţinând ochii ridicaţi spre idealul Fecioarei-mamă în era Peştilor şi urmând exemplul jertfei dat de Hristos, Concepţia Imaculată devine pentru fiecare dintre noi un fapt real pentru că Hristos, Fiul Omului se naşte atunci în noi. În acest fel, gradual, va fi introdusă a treia fază a religiei ariene şi noul ideal găsit în Leul lui Iuda. Curajul convingerilor, forţa de caracter şi alte calităţi similare vor concura să facă din om veritabilul Rege al Creaţiei, demn de încrederea pentru clasele inferioare de aici de jos şi implicit, de iubirea Ierarhiilor Divine de sus.

Acest mesaj mistic al evoluţiei Omului este trasat cu caractere arzânde pe bolta cerească, unde cel care caută, poate să citească şi pe măsură ce aprofundăm revelaţiile subtile ale lui Dumnezeu, învăţăm să ne conformăm în mod inteligent scopurilor Sale. Vom grăbi astfel ziua emancipării noastre în afara inutilităţilor care ne împiedică, spre perfecta libertate a Spiritelor eliberate şi ridicate deasupra legii Păcatului şi Morţii prin Hristos, Domnul Iubirii şi al Vieţii.

Ne rămâne aşadar, nouă să descifrăm acest mesaj, iar prin aceasta, să rezolvăm Enigma Universului.


Textele acestui site nu pot fi reproduse
fără acordul Şcolii Solomonare