Şcoala Solomonară - Astrophilia

Coperta : Iosif O. Stroia - "Lapis"
(Triptic - tehnică mixtă).
Artist grafician, promotor al stilului artei hiperfizice.
www.stroiaart.ro

~ 04. Semnele zodiacale ~

Spuneam însă, la început, că Dimensiunea Creştină nu are nevoie de aceste cunoştinţe şi nici de această latură mai specială a cunoaşterii. De ce ? Pentru simplul motiv că, indiferent când sau cum am ajuns în Dimensiunea Creştină, aici avem la îndemână Calea Mistică a bisericilor creştine, care ne ajută să ne rezolvăm menirea şi scopul acestei ultime şanse.

Reminiscenţa Legilor Lumii Vechi sau a Legilor Karmei în Dimensiunea Creştină, nu ar trebui să se manifeste. Fiecare om născut, botezat şi împărtăşit în Tainele lui Iisus trebuie să înţeleagă în adâncul sufletului că întregul Act Liturgic asumat spiritual, devine Paşaportul nostru către Lumea lui Dumnezeu. Aceasta este întreaga cheie a venirii noastre aici, şi acest Paşaport nu-l poate elibera decât Biserica Creştină, care-L Mărturiseşte pe Iisus !

Iată de ce Astrologia, Astrofilia, interpretarile karmice cu interpretările diurne, în faţa argumentelor prezentate până acum, nu au nici o valoare reală. Toate aceste lucruri pentru un trăitor în Hristos, nu înseamnă altceva, decât "Artă pentru Artă" ! Un mod interesant de a ne umple timpul, o latură umanistă a existenţei noastre, un pas colateral într-o lume a cunoaşterii.

Prin urmare, acest exerciţiu de aflare a Punctului de Transcedenţă ( sau Astro-Karmic ), nu are prea multă relevanţă pentru un creştin adevărat ! Suntem în faţa unui joc estetic, cu parfum de gnoză, însă, suntem dispuşi să credem că, pentru unii dintre noi, acest joc al imaginaţiei poate reprezenta un pas spre o devenire mai aparte.

- Tabelul 2 -
Constelaţia
Semnele zodiacale
Berbecului De la 28 ° Berbec la 28 ° Taur
Taurului De la 15 ° Taur la 28 ° Gemeni
Gemenilor De la 28 ° Gemeni la 29 ° Rac
Racului De la 25 ° Rac la 17 ° Leu
Leului De la 10 ° Rac la 0 ° Balanţă
Fecioarei De la 23 ° Fecioară la 15 ° Scorpion
Balanţei De la 8 ° Scorpion la 0 ° Săgetător
Scorpionului De la 16 ° Scorpion la 4 ° Capricorn
Săgetătorului De la 19 ° Săgetător la 5 ° Vărsător
Capricornului De la 28 ° Capricorn la 1 ° Peşti
Vărsătorului De la 8 ° Vărsător la 24 ° Peşti
Peştilor De la 10 ° Peşti la 28 ° Berbec

Dacă studiem cu atenţie acest tabel şi privind lucrurile din perspectiva siderală, observăm că un nativ născut să spunem, pe 2 aprilie, poartă amprenta zodiacală a Peştilor, lucru de care astrologii noştri nu prea ţin cont în interpretările lor !

În continuare, prezentăm încă două tabele, necesare metodelor de calcul când Delta T este dat de către programele pe calculator, deoarece, aici nu este cazul de a oferi acest calcul pur astronomic, ce are în vedere declinaţia sistemului solar şi chiar galactic.

Orientativ, putem spune că, pentru anii 1930-1940, Delta T poate fi aproximat la valoarea de 25, apoi, prin anii 1950-1960 pot fi aproximate valori de 30-35, apoi, din 1970-1980 aceste valori se pot interpola la valori cuprinse între 40-50, pentru ca din 1990-2000, acestea să fie aproximate în jurul valorilor de 57-65. Din 2000-2009 putem lua valoari de la 64 la 72.

Nu voi face alte precizări în legătură cu un eventual calcul pentru obţinerea acestei constante, în felul ei variabilă, pe scara timpului. Specialiştii în programe astrologice şi astronomii, cunosc natura acestor calcule.

Se mai poate spune despre acest determinant Delta T, că el este de fapt, corelarea zilei iuliene, luată în calculul horoscopului, cu timpul sideral real. Ştiu că astrologii, în general, nu sunt obişnuiţi cu acest tip de calcule, motiv pentru care, le-am furnizat mai sus, valorile medii din 10 în 10 ani, pentru perioada 1930-2009.

Un tabel util pentru calcule, este cel al Ascensiei Drepte, transformate în grade de la punctul vernal ( de la 0 ° la 360 ° ).

- Tabelul 3 -

Evoluţia stelelor fixe pe Cercul Zodiacal este foarte lentă şi parcurge aproximativ 1 ° la 75 de ani. Orbul admisibil în interpretare, poate fi de maxim 1 °.

- Tabelul 4 -
Tabelul Stelelor Fixe

Astrofilia fondată de Enoh a fost predată acestuia de către Îngerul Uriel, cu acordul lui Dumnezeu, pe timpul când acesta a fost condus să viziteze Cerurile şi Lumile. Încă de la fondare, s-a avut în vedere atât dinamica spaţiului, cât şi legile astrofizicii.

Din acest motiv, Astrofilia are în comun cu Astrologia doar denumirile şi algoritmii semnificaţiilor astrale, puşi în mişcare de către Dumnezeu, încă de la Facerea Lumii. În ce priveşte aspectul prognozelor şi a diagnozelor bazate pe vibraţiile astrale, Astrofilia vede aceste probleme, dintr-o altă perspectivă, decât tradiţia astrologică. Aşa zisele prognoze sau predicţii astrofilice vizează lumea celuilalt vortex, adică lumea ne-creştină. Lumea creştină nu are nevoie de prognoze sau predicţii, pentru că ele nu mai sunt necesare ! Rezultă din aceste afirmaţii că într-un fel, Astrofilia are conotaţia unei ştiinţe, care produce artă pentru artă. Lucrurile dacă sunt văzute din această perspectivă, nu sunt prea departe de Adevăr … Depinde din care parte a baricadei priveşti lucrurile ! Din perspectiva creştină, Astrofilia rămâne totuşi, artă pentru artă.

Însă, nu poţi fi un astrofil, fără să ştii la modul perfect, cum gândeşte un astrolog.



Textele acestui site nu pot fi reproduse
fără acordul Şcolii Solomonare
www.000webhost.com